"Subiectul devine un pic obositor. În plus, nu e unul lansat de mine, nu e unul care mă priveşte pe mine. Am mai spus de nenumărate ori că sunt foarte fericit aici, că sunt jucătorul lui Dinamo şi că mai am doi ani de contract. Aşa că nu văd rostul şi nu vreau să vorbesc despre FCSB. Apoi, cu mine nu a vorbit nici Andrei Nicolescu... am citit şi eu speculații. Dar cu mine nu a vorbit nici agentul care se ocupă de mine, nici Nicolescu... aşa că dacă e ceva în presă, poate e între cluburi, dar eu nu ştiu nimic. Eu îi respect din tot sufletul pe suporterii dinamovişti pentru felul în care m-au primit şi m-au susținut în această perioadă. Dinamo este şi va rămâne mereu în sufletul meu. Dar speculațiile din presă nu țin de mine. Eu nu vreau să le dau curs.
Nu ştiu dacă pot spune că e ultimul meci pentru mine la Dinamo. Eu mai am doi ani de contract şi sunt foarte fericit la Dinamo. M-am simțit foarte bine, în continuare mă simt foarte bine, sunt căpitanul acestei echipe, sunt foarte fericit. Acum sunt concentrat pe meciul de mâine şi îmi doresc foarte mult să terminăm toți sănătoşi sezonul şi să câştigăm. Eu mă simt bine aici, dar, ca orice fotbalist, îmi doresc ca la un moment dat să fac pasul în străinătate. Îmi doresc să urc la un nivel cât mai înalt în cariera mea. Dar nu ştiu în viitor ce va fi", a spus Politic.
"A fost un sezon şi cu bune şi cu rele"
Dennis Politic speră ca Dinamo să încheie sezonul cu o victorie în deplasare cu Universitatea Craiova.
"A fost un sezon şi cu bune şi cu rele, dar pe plan colectiv putem spune că ne-am atins obiectivul de a intra în play-off. Ştiu că puteam face mai mult în play-off, dar asta este, am avut parte şi de ghinion. Noi mergem la Craiova şi vom încerca să câştigăm cele trei puncte pentru mândria noastră de jucători. Pentru că nu am făcut deloc o figură frumoasă în meciul trecut, în care am avut jocul sub control, dar în ultimele 10-15 minute am pierdut tot. Aşa că încercăm să spălăm ruşinea şi să terminăm sezonul bine cu o victorie. Pentru că şi pentru club va fi mai bine financiar", a mai declarat Dennis Politic.
Dinamo și Universitatea Craiova se întâlnesc sâmbătă, de la ora 21:00, pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova, în cadrul ultimei partide a sezonului 2024/25 din Superliga de fotbal a României.
Echipa de fotbal Dinamo Bucureşti întâlneşte formația Universitatea Craiova, sâmbătă, de la ora 21:00, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, într-o partidă contând pentru etapa a 10-a, ultima a play-off-ului Superligii.