Corvinul Hunedoara - CFR Cluj 3-0
Prima repriză a fost echilibrată, iar CFR a avut mai multe șuturi, însă Corvinul a fost echipa care a găsit drumul spre gol. În minutul 43, Manolache a deschis scorul cu un șut din întoarcere, dintr-o poziție dificilă, balonul oprindu-se sub bara transversală. La pauză, Corvinul conducea cu 1-0.
După pauză, CFR a încercat să pună presiune. În minutul 58, Drazic a primit o pasă de la Biliboc și a șutat spre poartă, dar portarul Codruț Sandu a avut o intervenție excelentă.
Corvinul a continuat să fie periculoasă și a avut o mare ocazie în minutul 68, când Fabry a fost aproape să înscrie după o fază creată de Espinosa, însă mingea a fost deviată în corner.
La un corner, Hrezdac a reluat cu capul, iar Vâlceanu a respins. Ivancevic a încercat să împingă mingea în poartă, iar ulterior Yeboah a trimis puternic în plasă. Deși ghanezul se afla în ofsaid la ultima atingere a lui Ivancevic, golul a fost validat deoarece mingea trecuse deja linia porții înainte ca Yeboah să o lovească.
CFR nu a reușit să mai revină în joc. În minutul 85, Drazic a trimis mingea în bară cu un șut puternic, iar un minut mai târziu Corvinul a fost din nou aproape de gol, Vâlceanu intervenind și respingând în corner.
Pe final, Uche Goodlad a închis tabela (min. 89) și trupa antrenată de Marius Șumudică pierde la scor de neprezentare acest meci.

Informații pre-meci & echipele de start

Corvinul traversează un început bun de sezon, având o singură înfrângere după primele patru etape. În celelalte trei partide, formația pregătită de Florin Maxim a obținut o victorie și două remize.
Hunedorenii au debutat cu un succes categoric, 3-0 împotriva celor de la FK Csikszereda, iar apoi au înregistrat două rezultate de egalitate, 1-1 cu Sepsi OSK și 0-0 cu FC Botoșani.
De partea cealaltă, CFR Cluj caută să obțină primele puncte în deplasare din actualul campionat. Ardelenii au pierdut ambele meciuri disputate până acum pe teren străin: 1-2 cu Oțelul Galați și 1-3 cu Rapid București.

Duelul de duminică va fi primul dintre Corvinul Hunedoara și CFR Cluj în principala competiție internă.
Cele două formații s-au mai întâlnit însă în alte competiții oficiale. Cea mai recentă confruntare a avut loc în Cupa României, în sezonul 2023-2024, pe 2 aprilie 2024. Corvinul a produs atunci o surpriză de proporții și s-a impus cu 4-0 în fața CFR-ului, într-o partidă în care antrenorii celor două echipe au fost Florin Maxim și Adrian Mutu.

