”Nu mi-a venit să cred, nu am avut reacție când am marcat. Să ajung din liga a doua şi să câştig Superliga într-un singur sezon este ceva la care nu mă aşteptam. Următorul pas este să sărbătoresc şi apoi vom vedea ce se va întâmpla”, a afirmat Matei.
”Normal că mă gândesc la Champions League, pentru asta am jucat, pentru asta ne antrenăm. Îmi doresc să ajung să îmi fac un nume în fotbalul european şi să ajung la o echipă foarte bună din Europa. Dar deocamdată vreau să mă bucur de moment”, a mai spus acesta.
Universitatea Craiova a cucerit titlul de campioană a României la fotbal după o pauză de 35 de ani, cu o victorie categorică, 5-0 (2-0) cu Universitatea Cluj, duminică seara, pe Stadionul ”Ion Oblemenco”, în etapa a 9-a a play-off-ului Superligii, penultima a sezonului.
Universitatea Craiova a reuşit eventul, după ce miercuri a câştigat şi Cupa României, la loviturile de departajare, după o finală cu Universitatea Cluj.
Acesta este al cincilea titlu de campioană din palmaresul Universității Craiova, potrivit site-ului oficial al clubului, după cele din 1973-1974, 1979-1980, 1980-1981, 1990-1991. Clubul a reuşit trei eventuri, în 1981, 1991 şi 2026.
