Darius Olaru poate pleca de la FCSB! Marius Baciu: ”Sunt niște discuții pentru el”

Darius Olaru poate pleca de la FCSB după 6 sezoane
Darius Olaru poate pleca de la FCSB după 6 sezoaneRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Darius Olaru ar putea pleca de la FCSB în această vară. Mijlocașul în vârstă de 28 de ani are interes din zona Golfului, iar Marius Baciu a confirmat că există discuții în privința unui posibil transfer.

Marius Baciu: ”Sunt niște discuții pentru el”

FCSB se pregătește pentru o vară importantă, după calificarea în preliminariile Conference League. Formația roș-albastră ar putea face mai multe schimbări la nivelul lotului, iar una dintre cele mai importante plecări ar putea fi cea a lui Darius Olaru.

Ajuns la FCSB în 2020, de la Gaz Metan Mediaș, Olaru a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei. Marius Baciu, care a lucrat cu mijlocașul și l-a cunoscut încă din perioada de formare, a vorbit despre situația acestuia și despre interesul existent pentru el.

”Sunt foarte bucuros că am reușit să lucrez cu el astea două meciuri. Nu știu dacă o să mai putem lucra în continuare. Într-adevăr sunt niște discuții pentru el. E un jucător care dă totul, asta cred că e o problemă la el, că trebuie să fie puțin mai ponderat. Trebuie să te reglezi un pic.

E un jucător cum rar vezi pe terenul de fotbal. Îți e mai mare dragul să-l vezi la antrenament, trebuie să închizi ochii când se mai enervează câteodată. Are un spirit adevărat. Sunt discuții pentru el, nu neg, chiar eu am fost sunat de o firmă foarte puternică de scouting”, a declarat Marius Baciu, potrivit Prima Sport.

Citește și: După ce a promovat în Superligă, Adam Nemec se retrage înainte de a împlini 41 de ani: ”Gata, mă întorc în Slovacia”

”Poate să fie momentul pentru el să facă o schimbare”

Marius Baciu a explicat că nu știe ce se va întâmpla în continuare cu Darius Olaru, dar a subliniat că mijlocașul ar putea fi într-un moment potrivit pentru un nou pas în carieră.

”Nu știu ce va fi în continuare pentru el, am spus exact ceea ce știu și ce cred eu despre el, chiar și părțile negative. M-aș bucura pentru el. E un moment, el are deja șase ani, poate să fie momentul pentru el să facă o schimbare, dar clar că e un jucător care ne ajută extraordinar de mult”, a mai spus Baciu.

Cifrele lui Darius Olaru
Cifrele lui Darius OlaruFlashscore

Fotbal