Daniel Paraschiv spune că "primul gol la Rapid a fost ceva special"

Daniel Paraschiv, după golul marcat împotriva lui Dinamo
Daniel Paraschiv, după golul marcat împotriva lui DinamoRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Atacantul Daniel Paraschiv a declarat, vineri, că primul său gol marcat pentru echipa de fotbal FC Rapid, înscris în etapa precedentă cu Dinamo, a fost unul special, mai ales că l-a reuşit într-un derby.

"Eu simt că m-am acomodat la Rapid. Înțeleg sistemul de joc, mă înțeleg foarte bine cu colegii şi în afara terenului de joc. Eu consider că avem o formulă destul de bună. Primul gol la Rapid a fost ceva special, mai ales că a fost şi într-un derby (n.r. - cu Dinamo). Mă bucur că am putut celebra şi victoria alături de colegi şi suporteri (n.r. - scor 2-1). Mi-ar fi plăcut poate să fie pe Giuleşti, dar este timp (n.r. - să înscrie şi pe Stadionul Giuleşti). Fiecare jucător simte că are o conexiune cu galeria, ne încurajează mereu pe parcursul meciurilor", a afirmat atacantul în cadrul unei întâlniri cu suporterii organizate de unul dintre sponsorii clubului.

"Deocamdată nu ne gândim la ce va fi în play-off"

Paraschiv nu îşi face pentru moment calcule pentru titlu.

"Mai sunt multe etape de jucat, campionatul adevărat începe în play-off, aşa că nu are rost să facem calcule pentru titlu. Deocamdată nu ne gândim la ce va fi în play-off, ne gândim la următorul meci, pentru că acesta este cel mai important. O luăm meci cu meci, iar apoi o să avem timp să ne gândim şi la strategia pentru play-off", a spus el.

În opinia sa, sunt mai multe echipe care pot emite pretenții la primele locuri în play-off.

"Sunt mai multe candidate la titlu. S-a văzut şi cu Dinamo că a fost un meci crâncen, deci sunt echipe valoroase. Eu spun că toate echipele care vor intra în play-off vor avea un cuvânt de spus în lupta pentru primele locuri", a menționat atacantul.

"Nu mă interesează atât de mult dacă va fi sau nu FCSB în play-off. Sigur că având în vedere că ei au fost până acum în toate edițiile de play-off ar fi ceva neobişnuit să nu se califice acum. Dar nu mă interesează, pentru mine e important ce se întâmplă cu echipa mea", a adăugat el.

Daniel Paraschiv regretă că FC Hermannstadt, ultima echipă din țară pentru care a evoluat, se luptă pentru evitarea retrogradării în actualul sezon.

"Îmi pare rău pentru cei de la Hermannstadt, pentru oamenii de acolo, pentru suporteri. Ştiu cât am suferit toți ca să promovăm în Liga I şi ca să ne menținem. E un moment neplăcut pentru Hermannstadt, dar eu sunt acum concentrat pe ceea ce am de făcut aici, la Rapid", a mai spus atacantul.

Jucătorii Daniel Paraschiv, Robert Sălceanu şi Cătălin Vulturar au participat, vineri, la un eveniment organizat de sponsorul Altex în cadrul căruia au acordat autografe şi s-au fotografiat cu suporterii rapidişti.