Altele

Dan Petrescu, furios după remiza din Giulești dintre Rapid și CFR: "Am vorbit degeaba!"

Dan Petrescu
Dan Petrescu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Remiza, scor 1-1, obținută de CFR Cluj în fața Rapidului în Giulești l-a descumpănit pe antrenorul Dan Petrescu. Deși mulțumit de prestația echipei în prima repriză, "Bursucul" s-a arătat vizibil deranjat de golul egalizator primit în minutul 47, marcat de Koljic. Mai mult, programul încărcat și accidentările îi dau bătăi de cap înainte de duelul european.

În minutul 25, Postolachi este lansat perfect în adâncime. Vârful moldovean a avansat până la marginea careului, de unde l-a executat pe Stolz cu un șut la colțul lung. 

Rapidiștii au egalat la începutul reprizei secunde. Koljic l-a învins pe Hindrich cu un șut din șase metri, după ce în prealabil portarul clujenilor intervenise foarte bine la șutul lui Dobre din afara careului. 

"La cum am jucat în prima repriză, am fost mulțumit. Am intrat excelent în meci, cu pressing. Am avut ocazii mari. La pauză am vorbit degeaba. Le-am zis că dacă reușim 15 minute să ținem de rezultat, vor intra în panică și vom avea spații", a declarat Petrescu la PrimaSport 1.

Antrenorul a recunoscut dificultatea de a menține ritmul intens: "Se vede că jucăm la 3 zile. E greu să menținem ritmul din prima repriză. Am luat un punct în deplasare după un meci de Europa, cu o echipă de play-off și top 3."

Petrescu a avut cuvinte de laudă pentru Postolachi și Louis Munteanu, dar și pentru Alexandru Dobre, extrema Rapidului: "Dobre e într-o formă excelentă, vrea să dribleze, să marcheze, mănâncă iarba. Postolachi și Șfaiț au avut șanse multe pe contraatac. Dacă Andres era mai atent, putea marca. Îmi pare rău că Postolachi s-a accidentat. A făcut un meci foarte bun."

Îngrijorare înainte de meciul cu Lugano

O altă nemulțumire majoră a lui Petrescu este legată de logistica deplasării la Cluj, care nu-i lasă suficient timp pentru a analiza echipa elvețiană Lugano, adversara de joi din turul 2 preliminar Europa League.

"Urmează un meci pe sintetic și am avut numai meciuri grele pe sintetic. Eu prefer să joc pe zgură. Mie nu mi-ar fi plăcut dacă eram jucător să joc pe sintetic. Lugano nu are meci oficial, ceea ce e bine pentru noi", a subliniat antrenorul.

Situația devine și mai complicată din cauza accidentărilor: "Abeid și Postolachi s-au accidentat, nu cred că pot veni în Elveția. Va fi greu de făcut o echipă."

Legat de o posibilă plecare a lui Louis Munteanu, Petrescu a fost diplomat: "Nu mă gândesc dacă pleacă Munteanu. Nu mă împotrivesc, depinde de el și club. Eu înțeleg pe toată lumea. E un băiat excelent. Îl știu și mai bine după un an, sunt foarte fericit de atitudinea lui."

Dan Petrescu se confruntă cu o cursă contra cronometru: "Eu de mâine dimineață trebuie să fac antrenament, apoi plecăm cu mașina. Nu-mi place, am două zile în care să-i analizez pe cei de la Lugano.

Trebuie să mă uit la meciuri de anul trecut și la amicale, știu puțin despre ei. O să îi întreb pe secunzii mei chiar de azi. Au patron american, au investit foarte mult, dar avem șansa noastră."