Altele

"Cred că e cel mai bine să mă retrag acum în vară!" Fotbalistul Universității Cluj a luat decizia

Bogdan Mitrea se retrage
Bogdan Mitrea se retrageČTK / imago sportfotodienst / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Bogdan Mitrea, fundașul central în vârstă de 37 de ani al Universității Cluj, a anunțat că își va agăța ghetele în cui la finalul acestui sezon. Decizia retragerii a fost făcută publică cu două etape înainte de încheierea play-off-ului Superligii, moment ales de veteran pentru a-și lua rămas-bun de la gazon.

Deși contractul său cu „Șepcile roșii” era valabil până în iunie 2025, clubul și jucătorul au convenit să nu continue colaborarea.

"Mi-e greu să iau decizia, dar trebuie să o iau", spune Bogdan Mitrea

"Mi-e greu să iau decizia, dar trebuie să o iau. În ultimul an m-am gândit la această decizie și punându-le toate în balanță, cred că e cel mai bine să mă retrag acum în vară.

Mă gândesc de ceva timp ce o să fac după ce termin. Din punct de vedere fizic sunt bine, n-am nicio problemă. În carieră n-am avut nicio accidentare. Am avut constanță și pot să număr antrenamentele la care n-am fost de când am venit în prima ligă, de fapt la liga a II-a la Iași, la 24 de ani. Nici înainte n-am avut, dar de atunci s-a contabilizat perioada mea fotbalistică. 

Am avut o constanță și n-am avut nici măcar nicio întindere musculară. Am ajuns la un moment în care nu mai am plăcerea să mă antrenez și ăsta e adevărul. Nu mai am tragere, efectiv, să merg zilnic la antrenament, să merg în cantonament, să am în fiecare săptămână meciuri. E un nivel de saturație și am considerat că e mai bine.

M-am chinuit și a fost greu, dar satisfacția este mai mare. Când te chinui și e mai greu, orice obții pe munca ta, fără să-ți dea nimeni nimic dacă nu meriți, îți dă o satisfacție mare. De aceea sunt mândru de ceea ce am realizat. Mă uit cu mândrie în urmă și am o satisfacție că o să-i transmit copilului meu aceste chestii.

Împlinit! După atâția ani sunt împlinit, realizat și mândru. Știu că am făcut ce am vrut în viață. Am reușit și am tras de la 7-8 ani să fac fotbal. Am făcut ce mi-a plăcut", a declarat Bogdan Mitrea.

Cariera sa a inclus experiențe la cluburi importante din fotbalul românesc, precum Farul Constanța, FCSB, Sepsi OSK, Universitatea Craiova și, în ultimii ani, Universitatea Cluj.