Deși are un palmares impresionant, evoluând în carieră pentru echipe precum Olympique Lyon, Marseille sau Tottenham, speranțele din Giulești au fost mari în ceea ce-l privește pe atacantul în vârstă de 31 de ani.
Cu toate astea, Clinton N'Jie a avut prestații șterse la Rapid: un singur gol marcat în 10 apariții în toate competițiile. Recent, fotbalistul nu a fost trecut pe foaia de joc înainte de cea mai recentă etapă de campionat de la Galați, acolo unde Rapid și Oțelul au încheiat la egalitate, 1-1.
Viorel Moldovan: ”Plecarea lui N'Jie nu a fost luată în calcul”
Contractul atacantului camerunez expiră în această vară. Deși au existat multiple speculații potrivit cărora fotbalistul ar putea pleca din Giulești încă din această iarnă, președintele Viorel Moldovan a lămurit situația privind viitorul jucătorului.
”Da, N'Jie face parte din lot, este sub contract, iar plecarea lui nu a fost luată în calcul. Vom vedea ce se va întâmpla cu el în viitor și ce evoluții va avea.
Antrenorul va decide dacă va crede sau nu în el. Momentan, este jucătorul Rapidului până în vară și vom vedea dacă se va baza pe el”, a spus Moldovan, potrivit DigiSport.
800.000 de euro este cota de piață a lui Clinton N'Jie, potrivit portalului Transfermarkt.
Pe locul 6 în Superligă, ultima poziție de play-off, Rapid va primi în următoarea rundă vizita celor de la FC Botoșani.