CFR Cluj, aflată pe locul 5 în Superligă, își consolidează lotul în această perioadă de mercato, având ca obiective principale accederea în play-off și cucerirea titlului de campioană.
Sheriff Sinyan va semna cu CFR
Sheriff Sinyan, un fundaș norvegian cu origini gambiene în vârstă de 28 de ani, este aproape de a semna cu echipa lui Dan Petrescu, conform informațiilor publicate de Fanatik.
Stoperul a ajuns deja la Cluj pentru a efectua vizita medicală. Acesta a devenit jucător liber pe 1 ianuarie 2025, după ce și-a încheiat contractul cu formația norvegiană Odds BK.
Cu o valoare estimată la 300.000 de euro, conform Transfermarkt, și o carieră ce include echipe precum Molde, Slavia Praga și Odds, Sinyan promite să aducă un plus de siguranță în apărarea clujenilor, acolo unde a fost dorit de Dan Petrescu.
Citește și: Oficial! Fostul atacant al CFR-ului a fost prezentat la echipa nou-promovată în Superliga Chinei
Pe lângă transferul lui Sinyan, CFR Cluj a oficializat deja patru achiziții în această fereastră de transferuri: Alexandru Țîrlea (Gimnastic de Tarragona), Stipe Juric (Oțelul Galați), Andreas Sfait (Salernitana) și internaționalul U17 Vlad Oargă (Viitorul Cluj).
Citește și: CFR Cluj a semnat cu căpitanul naționalei U17: ”Familia CFR se mărește”
CFR a operat și la capitolul plecări în această perioadă. Echipa s-a despărțit de patru jucători: Peter Michael a fost împrumutat la Ironi Tiberias, Valentin Serebe a ajuns sub formă de împrumut la FC Ballkani, Viktor Kun a fost cedat temporar la Unirea Dej, iar Vasile Mogoș și-a reziliat contractul, devenind jucător liber.