Coco, sosit în vara acestui an, nu a reușit să se impună la formația ardeleană
”Mulțumim, Marcus Coco!
Clubul CFR 1907 Cluj și fundașul Marcus Coco au ajuns la un acord privind încetarea colaborării.
Mulțumim pentru munca depusă la CFR Cluj și îți dorim mult succes în carieră, Marcus!”, se arată în comunicatul emis de CFR Cluj.
Proces amplu de restructurare la CFR-ul condus de Daniel Pancu
Marcus Coco a ajuns la CFR Cluj liber de contract, în septembrie 2025, de la formația franceză Nantes. În tricoul ardelenilor, fundașul dreapta a bifat 10 apariții, însă, după un început în care părea să se fi impus ca titular, și-a pierdut treptat locul în echipă.
În primele cinci meciuri, Coco a fost implicat în trei erori majore, aspect care a cântărit decisiv în pierderea încrederii staff-ului tehnic.
De-a lungul carierei, stoperul a mai evoluat în Franța, la Guingamp și Nantes.
Coco se află printre cei patru fotbaliști vizați de conducerea clubului pentru plecare în această iarnă, în contextul unui proces mai amplu de restructurare a lotului.
După despărțirile de Lindon Emerllahu, transferat în Ucraina la Polissya Zhytomyr, și de Louis Munteanu, ajuns în SUA la DC United, formația din Gruia a anunțat și încetarea contractului cu fundașul francez.
Pe lista jucătorilor care ar putea părăsi clubul se mai află Kurt Zouma, Mohamed Badamosi și Anton Kresic, urmând ca în perioada următoare să fie luate decizii și în cazul acestora.
Totodată, rămâne de văzut care va fi situația în cazul veteranilor Ciprian Deac și Damjan Djokovic, după ce antrenorul Daniel Pancu a decis să nu îi includă în stagiul de pregătire din Spania.
