Andrea Mandorlini a inițiat un demers oficial împotriva CFR Cluj, cerând plata unor sume restante prevăzute în contractul avut cu formația din Gruia. Litigiul a fost inclus pe ordinea de zi a Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF, în ședința din 24 februarie, însă soluționarea a fost amânată pentru data de 3 martie 2026.
În perioada ultimului său mandat, tehnicianul italian avea un salariu lunar de 15.000 de euro
Acțiunea acestuia vine la scurt timp după ce președintele clubului, Iuliu Mureșan, a afirmat că situația financiară a fost stabilizată și că toate obligațiile au fost achitate. Oficialul a precizat că suma de 6 milioane de euro obținută în urma transferului lui Louis Munteanu la DC United a fost folosită pentru acoperirea datoriilor și pentru îndeplinirea cerințelor impuse în procesul de licențiere UEFA.
”Am încasat deja toți banii din transferul lui Louis Munteanu. I-am cheltuit ca să trecem de această monitorizare UEFA. Am reușit să scădem plafonul de salarii cu 100.000 de euro pe lună, ceea ce este bine.
Media de salarii e în jur de 10-12.000 pe lună. Am făcut o economie de 1,2 milioane pe an. Toate plățile sunt la zi acum. Am fost nevoiți, pentru că aveam acea monitorizare de la UEFA, din 3 în 3 luni”.
Trei perioade petrecute la CFR de Mandorlini
Mandorlini a revenit pe banca tehnică a CFR Cluj în august 2025, după plecarea lui Dan Petrescu, însă mandatul său s-a încheiat rapid. După doar două luni și o serie de rezultate sub așteptări, conducerea clubului a decis schimbarea antrenorului.
Ulterior, echipa a fost preluată de Daniel Pancu, care a redresat parcursul formației și a dus-o până pe locul 5, cu șanse de calificare în play-off.
Antrenorul italian a avut trei perioade diferite la CFR Cluj, prima între 2009 și 2010, când a contribuit la câștigarea titlului și a Cupei României, apoi între 2023 și 2024 și, cel mai recent, în 2025.
În prezent, Mandorlini este antrenor principal la Ravenna, formație din Serie C.
