Altele

CFR Cluj l-a prezentat oficial pe Tidiane Keita

CFR Cluj l-a prezentat oficial pe Tidiane Keita
CFR Cluj l-a prezentat oficial pe Tidiane KeitaProfimedia
CFR Cluj a oficializat transferul mijlocașului francez Tidiane Keita de la Petrolul Ploiești.

Evaluat la 618.000 euro de Flashscore, mijlocașul a confirmat transferul imediat după ultimul meci jucat în tricoul ploieștenilor, împotriva arădenilor de la UTA. 

"A fost o onoare pentru mine să se intereseze de mine un club atât de mare precum CFR, care a fost campion 5 ani la rând. Da, am spus da! Când se interesează CFR, nu trebuie să aştepţi, ci să spui da! Totul a fost foarte rapid.

Încercam să mă concentrez pe meciul ăsta. Au fost momente emoţionante. Acum, după meci, putem să vorbim. Nu ştiu exact când voi merge acolo, poate mâine sau poimâine. Impresarul meu are detaliile", a declarat Tidiane Keita pentru Prima Sport.

Ajuns în România în vara anului trecut, Keita a impresionat în tricoul ploieștenilor. Mijlocașul francez a jucat în 42 de partide pentru Petrolul, reușind să marcheze două goluri. 

"Tidiane și-a început cariera în Franța, la grupele de juniori ale celor de la Toulouse FC. Mijlocașul vine în Gruia după un sezon petrecut la Petrolul Ploiești, unde a impresionat prin evoluțiile sale. Până să ajungă în România, acesta a jucat în Franța, îmbrăcând tricoul celor de la US Colomiers, US Orléans sau USL Dunkerque", se arată în prezentarea făcută de clujeni.