Potrivit GSP, planul presupune două etape. În prima, un consorțiu condus de elvețieni, din care face parte și Klein, ar urma să contribuie la reducerea datoriilor. În următoarele trei luni trebuie acoperită o parte din acestea, valoarea indicată fiind de aproximativ 15 milioane de euro.
Ulterior, la finalul sezonului, ar urma negocierile pentru preluarea completă a acțiunilor deținute de Varga. Finanțatorul spune că va mai susține CFR timp de un an, dar nu intenționează să-și cedeze gratuit participația. Potrivit aceleiași surse, clubul ar avea față de el datorii de aproximativ 30-35 de milioane de euro.
Varga: ”E o tranzacție în doi pași”
”Acesta e primul pas, numirea noului președinte. E prima tură, e prematur să discutăm despre viitor, însă vreau să ies din club. O să mai ajut clubul cu tot ce trebuie în această perioadă, însă mi-a ajuns și m-am săturat.
”Mai ajut clubul doar un an și, după aceea, îmi văd de treaba mea și de familia mea. M-am săturat să fiu înjurat pe toți banii mei. Eu și familia mea nu mai acceptăm asta. Președintele acesta elvețian o să vină împreună cu alți oameni de afaceri să ajute clubul în perioada următoare, să achite din datorii și, încet-încet, să ne însănătoșim.
”Nu o să renunț pe degeaba la acțiuni, pentru că am foarte mulți bani de recuperat, însă o să găsim o modalitate și o soluție ca să fie bine pentru toată lumea și pentru ca CFR să nu aibă probleme din această cauză”, a declarat Varga pentru GSP.
Klein va conduce clubul împreună cu Marian Copilu, Marian Băgăcean și Iulian Vascu. Varga și-a exprimat încrederea și în Marius Șumudică pentru redresarea situației echipei.
Noul președinte este un antreprenor din Zurich care a fost implicat la FC Locarno, unde s-a ocupat de marketing și finanțe. Varga susține că acesta a făcut parte și din acționariatul lui Basel și că este unul dintre oamenii cu care CFR purtase anterior discuții.
