Altele

Egal spectaculos între CFR Cluj și FCSB. Ambele echipe ajung la șase etape fără victorie

Actualizat
CFR Cluj vs. FCSB
CFR Cluj vs. FCSBČTK / imago sportfotodienst / Anca Tepei
CFR Cluj și FCSB s-au întâlnit pe stadionul dr. Constantin Rădulescu într-un meci din cadrul etapei a opta a Superligii.

CFR Cluj - FCSB 2-2

Clujenii au început în forță, fiind aproape să deschidă scorul după mai puțin de un minut, Târnovanu reușind să respingă de la colțul scurt.

Deschiderea de scor a venit în minutul 19, în urma unui corner executat de Korenica. Djokovic a reușit să câștige duelul aerian și să înscrie cu o lovituă de cap. Acesta este primul gol reușit de Djokovic în acest sezon, precedenta reușită a croatului fiind în noiembrie 2024, împotriva Oțelului Galați. 

După șase minute, Cisotti a avut șansa egalării, dar Hindrich a ieșit bine în întâmpinarea italianului și a reușit să respingă în corner. 

În minutul 29, FCSB a efectuat prima schimbare: Vlad Chiricheș a fost înlocuit cu Darius Olaru. 

În minutul 41, FCSB a primit un penalty acordat după consultarea VAR. Reluarea cu capul a lui Florin Tănase l-a lovit în mână pe Kresic și Sebastian Colțescu a acordat penalty. Același Tănase a executat și l-a învins pe Hindrich, restabilind egalitatea cu două minute înainte de pauză. 

Statistici meci
Statistici meciOpta by Stats Perform

Este al 15-lea penalty consecutiv marcat de Florin Tănase în Superligă și al treilea din acest sezon. Ultimul penalty ratat a fost în 2021, într-un meci contra Botoșani.

CFR Cluj a primit 8 goluri în prima repriză, doar Metaloglobus (12) și Csikszereda (10) au primit mai multe în acest sezon. 

În primul minut suplimentar de joc, Târnovanu respinge șutul lui Șfaiț până la Emerllahu, care marchează cu capul în poarta goală. 

Note jucători
Note jucătoriFlashscore

În repriza secundă, FCSB s-a avântat în căutarea golului egalizator, dar clujenii au fost mai periculoși. Introdus pe teren la pauză, Bîrligea a fost înlocuit după doar 12 minute de Alibec. Atacantul a acuzat o accidentare care s-ar putea să-l lase în afara lotului naționalei pentru meciurile cu Canada și Cipru. 

Louis Munteanu a marcat în minutul 66, dar reușita a fost anulată pentru o poziție de offside. 

Roș-albaștrii au continuat ofensiva și Cisotti a reușit să înscrie golul egalizator în minutul 87, cu o lovitură de cap plasată la colțul lung. 

În minutul 90+3, la un corner al oaspeților, Abeid îl lovește pe Șut în careu și vede direct cartonașul roșu. Lovitura a avut loc înainte ca Tănase să execute cornerul, astfel că nu a fost acordat și penalty. 

Cele două formații rămân cu câte o singură victorie în campionat. Pentru FCSB urmează o deplasare la Csikszereda, în timp ce clujenii vor juca la Metaloglobus.

Preview: După un start de sezon dezamăgitor, CFR Cluj și FCSB încearcă să intre în pauza competițională cu o victorie în derby. 

Ultimul meci de campionat al FCSB-ului s-a încheiat cu o înfrângere, scor 2-0, în fața celor de la Argeș, pe Arena Națională, ceea ce a prelungit seria fără victorie la cinci meciuri. În urma acestui rezultat, FCSB ocupă locul 13, având doar cinci puncte acumulate în șapte etape.

CFR Cluj a pierdut, de asemenea, în ultima etapă, cu 4-1, în deplasare la Oțelul, ajungând și ei la o serie de cinci meciuri fără victorie.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în deschiderea sezonului, în Supercupa României, când FCSB s-a impus cu 2-1. 

Ultima confruntare directă din campionat între cele două echipe s-a desfășurat tot pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, și s-a încheiat la egalitate, 1-1. Alexandru Stoian a deschis scorul pentru FCSB în primul minut, în timp ce Louis Munteanu a egalat pentru CFR Cluj în minutul 49.

Ultimele rezultate directe
Ultimele rezultate directeFlashscore

FCSB are un bilanț mai bun în ultimele întâlniri directe, fiind neînvinsă în ultimele patru meciuri de campionat cu CFR Cluj. De altfel, CFR nu a mai câștigat împotriva roș-albaștrilor din mai 2024. În această perioadă, FCSB a marcat șapte goluri și a primit șase în duelurile directe.

Gazdele de la CFR Cluj au înregistrat o victorie, un egal și două înfrângeri în cele patru meciuri disputate pe teren propriu în acest sezon. Totuși, echipa clujeană traversează o serie de trei meciuri consecutive fără victorie acasă, ultima reușită fiind înregistrată pe 27 iulie, împotriva celor de la Argeș. De cealaltă parte, FCSB a jucat trei meciuri în deplasare în acest sezon, obținând patru puncte din nouă posibile.

Probabilitate victorie
Probabilitate victorieOpta by Stats Perform

În ultimele șase meciuri din campionat, CFR Cluj a înregistrat o victorie, două egaluri și trei înfrângeri. FCSB, în schimb, are un bilanț de o victorie, un egal și patru înfrângeri în aceeași perioadă.