Salt la conținutul principal

Seria de victorii a lui Șumudică a ajuns la final! Farul pleacă neînvinsă din Gruia

Actualizat
CFR Cluj - Farul Constanța
CFR Cluj - Farul ConstanțaFarul Constanța

CFR Cluj și Farul au remizat, 0-0, în partida care a deschis etapa a 8-a din Superliga. Constănțenii au avut cele mai mari ocazii ale serii, inclusiv o bară în debutul întâlnirii, în timp ce ardelenii nu au găsit drumul spre gol în fața celor 3.227 de spectatori prezenți în Gruia.

CFR Cluj - Farul Constanța 0-0

Farul putea deschide scorul după numai trei minute. Ganea a primit mingea în interiorul careului și a trimis în bară, anunțând o primă repriză în care oaspeții au fost capabili să pună probleme defensivei lui Marius Șumudică.

CFR a răspuns în minutul 9, când Simao Rocha a reluat cu capul de la aproximativ 16 metri, însă Rafael Munteanu a intervenit și a respins în corner.

Cea mai mare oportunitate de până la pauză le-a aparținut tot constănțenilor. În minutul 24, Alibec a scăpat singur cu portarul Vâlceanu, dar și-a irosit șansa.

Tabela a rămas nemodificată până la pauză, iar CFR a început mai activ partea secundă. Biliboc a pătruns în careu în minutul 50, dar centrarea sa nu i-a creat probleme lui Munteanu.

Momentum meci
Momentum meciFlashscore

Șase minute mai târziu a venit una dintre fazele controversate ale partidei. Farul a solicitat penalty după un duel dintre Ganea și Braun în suprafața de pedeapsă. Arbitrul Radu Petrescu a lăsat jocul să continue, iar faza nu a dus la o verificare la monitorul VAR.

În minutul 61, Cordea a executat un corner, iar Braun a reluat peste poartă.

Portarii au păstrat tabela intactă

Ardelenii au mai avut o oportunitate în minutul 66. Biliboc a șutat din interiorul careului, dar Rafael Munteanu a intervenit foarte bine și a păstrat scorul de 0-0.

Farul a replicat zece minute mai târziu și a trecut din nou aproape de deschiderea scorului. Njike a reluat cu capul, Vâlceanu s-a opus, iar mingea a ajuns ulterior la Gustavo Marins. Aflat într-o poziție favorabilă, acesta a trimis însă mult peste poartă.

Pentru formația lui Marius Șumudică, remiza vine după două victorii consecutive în Superliga. Farul, în schimb, rămâne cu o singură victorie în ultimele șase etape.

Statistica partidei + Rezumat VIDEO

Statistica partidei
Statistica partideiFlashscore

Notele jucătorilor și informații pre-meci

Notele jucătorilor
Notele jucătorilorFlashscore

Cele două formații sunt despărțite de un singur punct în clasament: dobrogenii ocupă locul 7, cu 10 puncte (golaveraj 10-8), în timp ce ardelenii se află pe poziția a 9-a, adunând 9 puncte (golaveraj 11-10) și având un meci mai puțin disputat, restanța cu Universitatea Cluj fiind programată pentru 9 octombrie.

H2H
H2HFlashscore

CFR Cluj vine după o serie excelentă de trei victorii consecutive în toate competițiile. După succesele din campionat (1-0 cu FCSB și 3-2 în deplasare la Csikszereda), elevii lui Marius Șumudică s-au impus și în grupele Cupei României, 3-1 pe terenul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe.

Meciul contra Farului vine într-un moment de reorganizare profundă a lotului din Gruia. Conducerea clujeană a oficializat vânzarea fundașului Aly Abeid la formația algeriană JS Kabylie pentru suma de 300.000 de euro, existând în paralel oferte și pentru Biliboc. Mai mult, CFR ăl pierde și pe Meriton Korenica, care a marcat în victoria din Cupă cu Sepsi. Gigi Becali a anunțat joi dimineață transferul definitiv al kosovarului la FCSB.

Probabilitate victorie
Probabilitate victorieFlashscore

Farul Constanța vine după o remiză albă pe teren propriu cu FC Botoșani (0-0), meci în care Denis Alibec a ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 41. Echipa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău traversează o perioadă cu rezultate mixte: o singură victorie în ultimele șase meciuri oficiale (3-2 cu Csikszereda), dar o serie de șase partide consecutive fără înfrângere în campionat (două victorii și patru remize), singurul eșec din SuperLigă datând din prima etapă (1-2 cu „U” Cluj).

SUPERLIGA 2026/27

Urmărește cele mai importante informații din Superliga României, de la transferuri și programul meciurilor până la cele mai noi declarații și știri.

Program Superliga - Rezultate - Clasament - Reguli noi

Listă antrenori - Top Transferuri - Program derby-uri - Știri noi

Rezultatele „marinarilor” în deplasare rămân însă o problemă, echipa neavând nicio victorie în cele cinci partide jucate afară în acest sezon (trei remize în campionat — 2-2 la FCSB, 1-1 la FC Argeș și 1-1 la Sepsi — și un eșec în Cupă, 0-1 cu divizionara secundă FC Bihor).

Constănțenii nu se vor putea baza pe fundașul Victor Dican, care este suspendat, în timp ce Bogdan Țîru s-a transferat în această săptămână în Liga a 3-a spaniolă, la Cultural Leonesa. Pentru a acoperi golurile din defensivă, Farul l-a adus sub formă de împrumut pe francezul de origine marocană Nabil Aberdin (24 de ani), ultima oară la FC Sochi.

Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți

Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

Cum activezi notificările?

Notificări personalizate
Notificări personalizateFlashscore