Ridicarea sancțiunii le permite ardelenilor să legitimeze toate achizițiile realizate în această perioadă de mercato.
Ioan Varga: ”S-a plătit tot”
FIFA a informat Federația Română de Fotbal că interdicția aplicată CFR-ului a fost ridicată, iar informația a fost confirmată și de patronul clubului.
”Este adevărat. S-a plătit tot și a fost ridicată interdicția la transferuri. Vom rezolva toate problemele”, a declarat Ioan Varga pentru ProSport.
Potrivit informațiilor apărute, clubul ar fi achitat până la 1,5 milioane de euro pentru stingerea tuturor litigiilor.
Zece memorii au dus la sancțiunea FIFA
Interdicția fusese impusă după ce mai mulți foști sau actuali jucători au reclamat clubul pentru neachitarea unor obligații salariale.
FIFA admisese zece memorii, iar sancțiunea urma să rămână în vigoare până la plata tuturor sumelor restante sau la încheierea unor acorduri cu persoanele implicate.
Conducerea CFR-ului a reușit între timp să rezolve toate dosarele care blocau activitatea clubului pe piața transferurilor.
Transferuri LIVE 2026
Noile achiziții pot fi legitimate
Imediat după ridicarea restricției, CFR Cluj a început procedurile pentru înregistrarea fotbaliștilor transferați în această vară.
Printre primii jucători legitimați se numără Renato Pantalon, adus de la Jablonec, Iuval Sade, transferat de la Maccabi Netanya, Andre Moreira Campos, sosit de la Volos, și Bruno Costa, venit de la Gimhae FC.
După ridicarea interdicției, toți jucătorii transferați în această vară pot fi utilizați de CFR Cluj în competițiile interne și europene.
