CFR Cluj a pierdut primul meci din cantonamentul din Spania

Daniel Pancu
Daniel PancuFLAVIU BUBOI / NURPHOTO / NURPHOTO VIA AFP

CFR Cluj a deschis anul 2026 cu un test dificil în cadrul stagiului de pregătire din Spania. Formația pregătită de Daniel Pancu a întâlnit vineri echipa belgiană Gent, ocupanta locului 8 în ultimul sezon din Jupiler Pro League.

Aflată într-o perioadă complicată din punct de vedere financiar și după despărțirea de mai mulți jucători importanți în această iarnă, CFR Cluj a suferit un eșec clar în primul meci de verificare din 2026. Gent s-a impus cu 2-0, controlând partida disputată la Oliva Nova.

Primul gol al belgienilor a venit din penalty-ul transformat de Kanga, în minutul 30, iar până la pauză tabela a arătat 2-0, după reușita lui Ito din minutul 41. 

"Prima partidă de verificare de la Oliva Nova s-a încheiat cu scorul de 2-0 pentru formația belgiană, Gent.

”Echipa de start: Hindrich, Kun, Sinyan, Ilie, Camora, Muhar, Keita, Fică, Cordea, Aliev, Sfait.

”Echipa care a început repriza secundă: Vâlceanu, Abeid, Ilie, Sinyan, Țîrlea, Djokovic, Perianu, Păun, Biliboc, Sfait, Korenica.

”Pe parcusul reprizei secunde au mai intrat Oargă, Radu Alexandru și Crișan", a transmis CFR.

CFR Cluj își va continua programul de pregătire din Spania cu încă un meci amical. Următoarea partidă este programată pe 13 ianuarie, adversară urmând să fie Atzeneta, formație din liga a cincea spaniolă.