Chindia Târgoviște - Farul Constanța 3-3
Gazdele au deschis scorul în minutul 22, profitând de o greșeală a portarului Rafael Munteanu. Acesta a reținut o centrare venită din lateral, dar a scăpat mingea în față, iar Popadiuc a profitat și a înscris în poarta goală. Reușita a fost validată după o analiză VAR de aproximativ șapte minute, în urma unei faze pentru care arbitrul a fost chemat la monitor, deși jucătorul Chindiei nu se afla în ofsaid și nici nu a comis henț la preluare.
La pauză, scorul a fost de 1-0 în favoarea Chindiei.
Imediat după începerea reprizei secunde, Farul a revenit rapid în joc, reducând diferența prin Alibec și ulterior au preluat conducerea prin golul lui Isfan.
Acțiunea meciului nu s-a oprit aici. Chindia a reușit să revină în joc și a adus egalarea, Florea punctând pentru 2-2. Pesic a făcut 3-2 pentru echipa din Târgoviște iar Farul a replicat pe final, Markovic fiind cel care a reușit să aducă egalarea pentru constănțeni.
Returul este programat pe 31 mai, de la ora 20:30, la Ovidiu.
Meciul a fost unul spectaculos de-a dreptul, cu o ratare care sigur va rămâne în istorie. Rafael Munteanu a ieșit din poartă pentru a încerca să degajeze o minge, dar nu a reușit să o respingă. Balonul l-a lovit pe Pesic, aflat în presing. Imediat după ce mingea a ricoșat, acesta a scăpat singur cu poarta goală, dar nu a reușit să marcheze.
Informații pre-meci și echipele de start

Pentru Chindia, prezența la baraj a venit într-un context favorabil. Formația dâmbovițeană a profitat de faptul că FC Bihor nu a obținut licența pentru prima ligă și a primit astfel șansa de a lupta pentru promovare, în ciuda unui play-off extrem de dificil, în care acumulase opt înfrângeri consecutive.
Totuși, echipa a arătat semne de revenire în ultimele etape. Chindia a învins Corvinul cu 1-0 și a remizat cu Sepsi, scor 1-1, două rezultate obținute împotriva formațiilor promovate direct în Superligă.

De cealaltă parte, Farul vine după una dintre cele mai dezamăgitoare perioade din ultimii ani. Constănțenii au pierdut cu 0-1 în fața celor de la Metaloglobus, rezultat care a trimis echipa lui Gheorghe Hagi în barajul pentru salvarea de la retrogradare.
Confruntarea dintre cele două echipe readuce în atenție și contrastul puternic față de sezonul 2022/2023. Atunci, Chindia retrograda din Superligă, în timp ce Farul cucerea titlul de campioană a României.
