Altele

Cătălin Munteanu revine în Superligă! A semnat cu noua echipă

Cătălin Munteanu a semnat cu Petrolul
Cătălin Munteanu a semnat cu PetrolulPetrolul Ploiești
Cătălin Munteanu (46 de ani) a fost numit antrenor secund la Petrolul Ploiești. Clubul prahovean a anunțat că fostul mijlocaș al lui Dinamo s-a alăturat staff-ului tehnic condus de Liviu Ciobotariu. Cei doi au mai colaborat în trecut și la FC Voluntari, Sepsi OSK și FC Botoșani

Cătălin Munteanu a revenit, în această vară, în stafful tehnic al Petrolului, tot pe poziția de antrenor secund, aceeași pe care a ocupat-o și în 2020. Fostul internațional face parte, acum, din echipa lui Liviu Ciobotariu, pe care l-a urmat la Ploiești după ce au lucrat împreună și la FC Voluntari, Sepsi OSK și FC Botoșani.

”Mijlocaș de clasă, ca jucător, Munteanu are în palmares un tilu, două Cupe ale României și o Supercupă, cucerite cu Dinamo și Steaua, dar și o carieră frumoasă în fotbalul spaniol, acolo unde a jucat în Primera și în Segunda Division, cu Salamanca, Albacete si Espanyol, aflându-se, între 2001 și 2004, sub contract cu Atletico Madrid.

”Mult succes, Cătălin!”, a fost mesajul publicat pe rețelele de socializare de clubul ploieștean.