Altele

Căpitanul Olaru o vrea pe FCSB în aceeași formulă și sezonul viitor: ”Această echipă poate mai mult”

Darius Olaru
Darius Olaru Profimedia
Jucătorul echipei FCSB, Darius Olaru, a afirmat, sâmbătă, la finalul partidei cu Universitatea Craiova, câştigată cu 1-0, că obținerea unui nou titlu de campioană reprezintă o bucurie imensă pentru el şi colegii săi.

FCSB a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă, pe Arena Națională din Capitală, într-o partidă din etapa a 9-a a Superligii.

La sfârşitul acestui meci, FCSB a sărbătorit cel de-al doilea titlu de campioană consecutiv alături de cei peste 53.000 de suporteri prezenți.

Căpitanul Darius Olaru, revenit recent după o accidentare, a fost extrem de emoționat de câștigarea celui de-al doilea trofe de campion în Superligă consecutiv. 

”E mai diferit acum, dar în acelaşi timp, parcă m-am bucurat ca prima dată. E o bucurie imensă pentru noi, pentru toți cei care au venit în această seară la stadion. Ne bucurăm că am reuşit în acest an să câştigăm din nou campionatul”, a spus Darius Olaru la postul Digi Sport.

”Eu abia am revenit după accidentare, mă gândesc să revin, să joc cât mai mult. Mi-aş dori foarte mult să rămânem în această formulă şi la anul să ne propunem şi mai mult, pentru că această echipă poate mai mult”, a mai adăugat Olaru, care a revenit pe teren, sâmbătă seara, după o pauză de patru luni.

Căpitanul FCSB a făcut pe reporterul în autocarul descoperit:

FCSB a devenit campioană din punct de vedere matematic pe 10 mai, după ce urmăritoarele sale din clasament, Universitatea Craiova şi CFR Cluj, au remizat, 2-2, în etapa a 8-a a fazei play-off a Superligii de fotbal.

Prin victoria cu U Craiova, FCSB îşi continuă seria de invincibilitate, ajungând la 23 de partide consecutive fără înfrângere în Superligă. Ultimul eşec al campioanei a fost înregistrat la 21 noiembrie 2024, 0-1 în deplasare cu FC Botoşani.

La finalul întâlnirii de pe Arena Națională a avut loc ceremonia de înmânare a trofeului, tricourilor şi medaliilor de campioni.

Sărbătoarea câştigării titlului de către FCSB a continua în Piața Constituției din Bucureşti, acolo unde conducerea clubului a pregătit un moment festiv pentru suporteri.

Darius Olaru
Darius OlaruFlashscore