Altele

Bogdan Andone știe cum poate rămâne FC Argeș în play-off după remiza cu Farul: ”Menținem ritmul!”

Bogdan Andone
Bogdan Andone ČTK / imago sportfotodienst / Anca Tepei/ Profimedia

FC Argeș continuă să impresioneze în Superligă. Nou-promovata a obținut o remiză, 0-0, pe terenul Farului și se menține pe un nesperat loc 5, loc de play-off, depășind orice așteptări.

La finalul meciului de la Ovidiu cu Farul Constanța, antrenorul Bogdan Andone a vorbit deschis despre șansele echipei de a rămâne în top șase, subliniind miza mentală a luptei.

Andone a recunoscut că și el este curios să vadă dacă echipa va avea capacitatea de a rezista în top, dar a insistat că vor lupta până la capăt.

"E o întrebare bună. Și eu sunt curios să aflu acest răspuns. Vrem să încercăm să ne luptăm până în ultima etapă din sezonul regulat pentru un loc de play-off," a declarat Bogdan Andone.

Antrenorul a mai dezvăluit că secretul succesului este menținerea formei excelente: "E foarte important să avem tăria de caracter, puterea și mentalul să menținem acest ritm și aceste rezultate pozitive."

”Rezultat echitabil”

Referitor la remiza cu Farul, Andone a descris un meci împărțit, dar în care echipa sa a avut cele mai mari ocazii:

"Au fost două reprize diferite. În prima repriză am controlat noi jocul. În repriza a doua a controlat Farul jocul, dar tot noi am avut cele mai mari ocazii de gol."

Andone a considerat că egalul este un "rezultat echitabil," dar a recunoscut că pauza internațională le-a afectat ritmul.

"Mi s-a părut că am fost în lipsă de ritm și de intensitate, cu toate că au fost multe dueluri."

Deși a evitat să comenteze o fază controversată de penalty din prima repriză, antrenorul a conchis: "Până la urmă e un joc de unde trebuie să luăm doar partea bună, că am obținut un punct."