Cele două cazuri au avut la bază declarații făcute după meciuri diferite. Dumiter a criticat arbitrajul după înfrângerea suferită de FC Botoșani cu FCSB, scor 2-3, în etapa a cincea, în timp ce Andone și-a exprimat nemulțumirea după eșecul lui FC Argeș cu Rapid, 1-3, din runda a zecea.
Sancțiunile au fost dictate în baza articolului din Regulamentul Disciplinar referitor la comportarea jignitoare sau calomnioasă și la declarațiile care afectează imaginea fotbalului.
Dumiter: ”Se joacă cu soarta noastră”
Atacantul lui FC Botoșani reclamase două faze în care considera că echipa sa ar fi trebuit să primească penalty și ceruse arbitrilor să fie mai atenți.
”Fac apel la arbitri să fie corecți. Nu mi se pare normal. Etapa trecută am un penalty clar. Astăzi, Sadiku face preluare, Tavi greșește, îi dă peste picioare și arbitrul iar nu dă penalty.
Trebuie să fie mult mai atenți arbitrii și, cum ne zic ei nouă, să ne concentrăm pe fotbal. Mulți dintre ei vin și ne spun: «Ce, noi vă spunem vouă cum să dați pasele?» sau ironii din acestea. Se joacă cu soarta noastră”, declara Dumiter.
Jucătorul mersese mai departe cu criticile și susținea că protestele pot influența modul în care sunt luate deciziile.
”În România, cu cât zbieri mai mult și tragi de ei, cu atât o să ai rezultate mai bune. Așa este țara. Cine plânge mai mult, primește mai mult.”
Bogdan Andone a contestat inclusiv folosirea VAR
Nemulțumirile lui Bogdan Andone au apărut după partida Rapid - FC Argeș, scor 3-1. Tehnicianul a criticat deciziile luate în timpul meciului și a pus sub semnul întrebării inclusiv procedura prin care sunt stabilite pozițiile de ofsaid cu ajutorul VAR.
”Sunt foarte greu de acceptat deciziile astea care se iau etapă de etapă la meciurile noastre. Toate lucrurile acestea te macină, te împing”, spunea antrenorul.
Andone a continuat cu un discurs dur despre sistemul VAR și consecințele suportate de jucători și antrenori atunci când contestă arbitrajul.
”Se trag liniile 10-15 minute până se trag cum trebuie să se tragă. Se găsește soluția ideală și sunt chemați jucătorii sau antrenorii la comisii.
”Arbitrii, etapa următoare sau peste două-trei, arbitrează din nou. Și iarăși fac aceleași greșeli și arbitrează din nou. Și iarăși noi, pe la comisii, plătim amenzi, jucătorii la fel, iar ei își văd de treaba lor și totul e foarte bine”, a declarat Andone.
În urma acestor declarații, atât tehnicianul lui FC Argeș, cât și Dumiter au primit avertisment și câte o amendă de 2.500 de lei.
