Potrivit lui Niculescu, de Musi s-ar fi interesat câteva cluburi din străinătate, dar președintele lui Dinamo a precizat că nu există negocieri avansate și că totul este verbal.
”Da, rămân la Dinamo. Am auzit despre ofertă, dar eu nu ştiu nimic, sunt concentrat pe ceea ce fac la Dinamo şi sunt cu gândul aici. Încă nu mă gândesc la un transfer, dar ca orice jucător îți doreşti să joci în Europa”, a declarat Musi.
El îşi doreşte ca Dinamo să facă un sezon bun şi să îşi atingă obiectivul cu noul antrenor Nuno Campos.
”Sper să facem un sezon bun. Avem şi un antrenor nou şi sper să facem o treabă bună să ne atingem obiectivul. A fost cam scurtă vacanță, dar asta este viața de fotbalist, pentru asta eşti plătit. Şi eşti plătit bine”, a afirmat acesta.

Preşedintele clubului Dinamo, Andrei Nicolescu, a afirmat, joi, într-o conferință de presă că există interes din partea unor cluburi pentru doi jucători, Cătălin Cîrjan şi Alexandru Musi, dar clubul nu a primit nicio ofertă scrisă până acum:
”Pentru doi dintre jucătorii noştri avem discuții, dar nicio ofertă scrisă de transfer. Este vorba despre Cîrjan şi Musi”.
Clubul de fotbal Dinamo Bucureşti a anunțat la 7 iunie că a ajuns la un acord cu antrenorul portughez Nuno Campos pentru a prelua banca tehnică a echipei. Noul antrenor al lui Dinamo a semnat o înțelegere pe o perioadă de două sezoane, până la data de 30 iunie 2028.
Nuno Campos îl înlocuieşte la Dinamo pe croatul Zeljko Kopic, care a pregătit echipa din 2023. Pe durata celor două sezoane şi jumătate, Zeljko Kopic a strâns un număr de 112 jocuri oficiale pe banca tehnică a echipei.
