Cu acest rezultat, Petrolul rămâne pe locul 9 în Superliga, având 37 de puncte din 29 de etape. În schimb, Poli Iași a urcat pe locul 14, cu 28 de puncte.
"Sunt foarte dezamăgit de rezultat. Nu cred că meritam să pierdem azi, dar în același timp trebuie să facem mai mult în fața porții. E păcat. Nu avem nici siguranța asta în poartă.
Cu toate că nu le permitem adversarilor să aibă prea multe ocazii, luăm gol. Au avut un șut pe poartă cred. E păcat. În multe momente am jucat un fotbal bun, statistica e de partea noastră, dar tabela spune altceva.
Am încercat să împingem mai mult, dar dacă avem ocazii și nu le fructificăm degeaba. Atacanții trebuie să facă mai mult. Eu cred că nu fructificăm ocaziile pe care le avem și asta se vede pe tabelă. Degeaba ducem mingea acolo dacă nu avem sclipirea și personalitatea de a face mai mult. Dacă dăm la poartă doar ca să dăm și nu credem în noi, degeaba.
E a treia înfrângere consecutivă, normal că sunt îngrijorat, sunt dezamăgit. Nici cu UTA nu meritam să pierdem, la Cluj a fost altă poveste. Au fost mai buni ca noi. Din păcate dacă nu suntem atenți pe tot parcursul meciului e greu să luăm puncte", a declarat Adrian Mutu.