După șase etape, UTA are trei remize și trei înfrângeri. Situația este complicată și de numeroasele accidentări, iar Mihalcea a avut doar șase jucători disponibili pe banca de rezerve la partida cu Corvinul.
”Punct câștigat azi? Nu! Am pierdut două puncte. Noi voiam să câștigăm, să ieșim din această perioadă. Nu am făcut-o. Lipsesc multe la nivel de încredere, de lot, lipsesc multe. Situația e dramatică”, a declarat Mihalcea.
Mihalcea: ”Se acutizează criza”
Antrenorul arădenilor a recunoscut că opțiunile reduse din lot îi limitează posibilitățile de a schimba echipa în timpul meciurilor. O nouă problemă a apărut în partida cu Corvinul, când Richard Odada s-a accidentat și a fost scos pe targă.
”Se acutizează criza, da. Nu avem schimbări. Să vedem cât de gravă e accidentarea lui Odada. Vom încerca să mixăm echipa. Vedem pe cine și unde băgăm. E dificil. E și la cald acum, dar situația nu arată deloc îmbucurător.”
Mihalcea nu a oferit detalii despre eventuale transferuri și a precizat că acest subiect trebuie abordat de conducerea clubului.
”Nu știu legat de transferuri. Despre situația asta poate vorbi clubul. Eu știu ce am de antrenat, dar suntem puțini.”
Meciul cu FCSB, privit ca un ”bonus”
Programul nu devine mai simplu pentru UTA. Arădenii urmează să întâlnească FCSB, iar Mihalcea admite că adversara va porni favorită.
În contextul actual, tehnicianul spune că echipa sa nu are însă motive să abordeze cu teamă confruntarea.
”De un meci cu FCSB nu ar trebui să te temi. Ei, oricum, joacă acasă, echipă mai bună, sunt favoriți. Noi am lua meciul ca pe un bonus în momentul de față.”
