Eșecul istoric al ratării play-off-ului a declanșat o adevărată agitație la FCSB, iar piesa centrală a noului proiect gândit de Gigi Becali este revenirea lui Adrian Ilie. După ce patronul campioanei a anunțat public intenția de a înființa un departament specializat de scouting condus de fostul mare internațional, Adrian Ilie a oferit primele clarificări cu privire la viitorul său în cadrul clubului roș-albastru.
Fostul internațional, care a mai ocupat funcția de manager general în Ghencea în perioada 2007-2008, este dorit acum în rolul de director tehnic și responsabil cu transferurile.
Deși în spațiul public s-au vehiculat cifre amețitoare pentru nivelul campionatului nostru, respectiv un salariu lunar de aproximativ 12.000 de euro, fostul atacant a ținut să facă o precizare importantă legată de latura financiară a unei eventuale colaborări.
Condiția lui Adi Ilie
Adrian Ilie a confirmat existența contactului cu Gigi Becali, însă a subliniat că negocierile sunt încă într-o fază incipientă. Cei doi au purtat o scurtă discuție telefonică în urmă cu câteva zile, urmând ca o întâlnire față în față să decidă dacă vor colabora.
”I-am promis că o să ajung la el și o să mă țin de cuvânt. Nu se știe exact când, dar dacă am făcut această promisiune, o voi onora. Momentan sunt meciuri în campionat, iar perioada de transferuri încă nu a început, deși am văzut că s-a spus despre mine că sunt 'primul transfer'”, a declarat Adrian Ilie intervievat de prosport.ro.
Ilie a negat categoric că banii ar fi motivul pentru care ar accepta să revină în staff-ul lui Becali. Mai mult, acesta a afirmat că, în cazul în care va decide să se implice, nu are de gând să încaseze vreun salariu de la gruparea bucureșteană.
”Vă asigur că nu o să iau niciun salariu la FCSB. Eu nu mă duc acolo pentru bani. În primă fază trebuie să decid ce drum aleg și abia după aceea vom vedea restul detaliilor”, a punctat „Cobra”, lăsând deschisă ușa unei colaborări cu FCSB.
