Csikszereda a obținut un punct pe terenul Oțelului, deși a încheiat partida în doar nouă jucători. Nino Kukovec și Dusan Vukovic au fost eliminați în repriza secundă, la interval de numai patru minute, însă formația pregătită de Valentin Suciu a rezistat până la final.
La finalul întâlnirii, Eduard Pap a recunoscut că este mulțumit de rezultat, dar a criticat atât eliminările, cât și decizia arbitrului Istvan Kovacs de a anula un penalty după consultarea monitorului VAR.
Eduard Pap: „Cred că i-a dat mult prea ușor galben pentru simulare”
„Un meci greu, un teren greu, împotriva unei echipe bune, cu care ne vom bate la retrogradare. Mă bucur că am reușit să luăm un punct în această situație, dar am un regret: îmi pare rău că nu am rămas 11 la 11. Eu am simțit că puteam câștiga meciul”, a declarat Pap.
Portarul a dezvăluit că în vestiarul oaspeților a avut loc o discuție după meci și a pus sub semnul întrebării sancțiunea primită de Vukovic.
„A fost o discuție bărbătească în vestiar, așa cum se întâmplă în fotbal. Am intrat mai bine, dar am luat două cartonașe roșii și nu aveam voie să facem asta. Și Istvan cred că i-a dat mult prea ușor lui Dusan Vukovic galben pentru simulare și am înțeles că a fost penalty”, a adăugat goalkeeperul.
Csikszereda speră să își revină sub comanda lui Valentin Suciu
În ciuda poziției dificile din clasament, Pap este convins că echipa din Miercurea Ciuc poate deveni mai competitivă în următoarele etape.
„Suntem o echipă care va lupta și anul acesta și vom fi o nucă tare. Este un punct bun în deplasare. Ne așteaptă un meci acasă cu Voluntari, în care trebuie să luăm cele trei puncte”, a spus portarul.

Pap a sugerat și că schimbarea de pe banca tehnică a avut un efect pozitiv, criticând indirect deciziile luate de conducere în vară.
„Punctele se vor înjumătăți, trebuie să o luăm pas cu pas. Este o altă echipă cu domnul Suciu, se vede. Cred că nu s-a luat o decizie bună în vară, dar asta este. Să ne bucurăm de punctul acesta, pentru că am și uitat de când nu am mai luat unul”, a încheiat Pap.
Csikszereda rămâne pe ultimul loc în SuperLiga, cu două puncte după 12 etape, în timp ce Oțelul Galați a ajuns la șapte meciuri consecutive fără victorie.
