Altele

A fugit de cantonament, dar prinde lista pentru Superligă! Trei schimbări în lotul FCSB

Daniel Popa a fost scos de FCSB de pe lista oficială de jucători pentru Liga 1
Daniel Popa a fost scos de FCSB de pe lista oficială de jucători pentru Liga 1ČTK / imago sportfotodienst / Grant Hubbs
Mai sunt doar câteva zile până la reluarea campionatului, iar FCSB a anunțat lotul cu care va aborda partea a doua a sezonului.

Campioana en-titre a decis să facă trei modificări pe lista înaintată la Liga Profesionistă de Fotbal.

Astfel, Daniel Popa, William Baeten și Ionuț Panțîru au fost lăsați pe dinafară, locul lor fiind luat de Juri Cisotti, Lukas Zima și David Kiki, acesta din urmă fiind scos de pe listă în septembrie.

Jucătorii înlăturați nu mai pot fi utilizați în campionat și vor trebui să își găsească echipe, altfel riscă să nu mai evolueze până la vară. 

Daniel Popa și William Baeten au fost aduși în vara anului trecut de FCSB, patronul FCSB, George Becali, plătind câte 300.000 de euro pentru fiecare.

Rebelul Luis Phelipe prinde lotul

Una dintre surprizele relevate de lista oficială de jucători a campioanei, este prezența brazilianului Luis Phelipe. Acesta a absentat nemotivat din cantonamentul echipei din Antalya și urmează să primească o amendă consistentă din partea clubului.

CITEȘTE ȘI: Amendă record pentru un fotbalist de la FCSB. ”A refuzat să meargă în cantonament!”

Chiar și așa, el este considerat un jucător valoros care poate da o mână de ajutor echipei în partea a doua a sezonului, astfel că oficialii roș-albaștri au decis să-l includă pe lista pentru LPF.