Altele

Trazbonspor, echipa atacantului român Denis Drăguş, are un nou antrenor

Trazbonspor, echipa atacantului român Denis Drăguş, are un nou antrenor
Trazbonspor, echipa atacantului român Denis Drăguş, are un nou antrenorProfimedia
Echipa turcă de fotbal Trazbonspor, la care evoluează atacantul român Denis Drăguş, l-a angajat în postul antrenor pe Şenol Guneş, fostul selecționer al Turciei, care revine pentru a patra oară pe banca tehnică a clubului la care şi-a început cariera ca jucător.

"Îi spunem 'Bine ai revenit în cuib' antrenorului nostru Şenol Guneş, care a fost implicat în aproape toate succesele noastre, sub a cărui conducere am fost campioni, care gândeşte ca noi, are încredere ca noi şi este în întregime unui dintre noi", a scris clubul din Trabzon, oraş de pe țărmul Mării Negre, pe rețeaua X.

Trabzonspor l-a demis sâmbătă pe antrenorul Abdullah Avci, de asemenea fost selecționer al Turciei, după un început dificil în competiția europeană, în care echipa turcă a fost nevoită să părăsească Europa League pentru a trece în Conference League.

Şenol Guneş, în vârstă de 72 de ani, şi-a început cariera ca jucător la echipa de tineret a lui Trabzonspor, iar apoi a rămas timp de 15 ani alături de acest club, la care şi-a început şi cariera de antrenor, în 1987.

În lunga sa carieră de tehnician, Şenol Guneş a trecut pe la numeroase cluburi din țara sa, inclusiv de trei ori pe la Trabonspor şi de două ori pe la Beşiktaş, fiind selecționer al

Turciei în două perioade, 2000-2004 şi 2019-2021.

Denis Drăguş (25 ani) a fost recrutat în această vară de Trabzonspor, iar în prezent se află în lotul naționalei României pentru meciurile cu Kosovo (6 septembrie) şi Lituania (9 septembrie) din Liga Națiunilor.