Altele

Rămași fără Șumudică, Sorescu și Drăguș aduc victoria cu Beșiktaș. Gaziantep iese din zona roșie

Deian Sorescu, Denis Drăguș și Florin Niță
Deian Sorescu, Denis Drăguș și Florin NițăX: Gaziantep FK / Profimedia
În runda cu numărul 29 din Superliga Turciei, Gaziantep a învins-o pe Beșiktaș cu 2-0.

Gaziantep - Beșiktaș 2-0

Venită după trei partide consecutive fără succes, fapt ce a dus la demiterea lui Marius Șumudică, Gaziantep a făcut un meci excelent pe teren propriu, acolo unde Niță, Maxim, Sorescu și Drăguș au obținut 3 puncte vitale în lupta pentru evitarea retrogradării.

Gaziantep a urcat pe poziția 15, cu 31 de puncte și se îndepărtează pentru moment la o singură lungime de locurile din zona roșie.

Deschiderea de scor a venit destul de rapid, în minutul 9, când gazdele au profitat de o eroare în apărarea celor de la Beșiktaș. Sorescu a fost găsit într-o poziție favorabilă de Monteiro și a făcut 1-0, contorizând și cel de-al doilea său gol în tricoul lui Gaziantep.

Tot în prima parte a jocului, portarul Niță a avut și el o paradă de zile mari în fața atacantului kosovar Rashica, păstrând avantajul echipei sale la pauză.

Lovitura de grație avea să vină cu 5 minute înainte de finalul timpului regulamentar, fiind de această dată rândul unui alt român să iasă la rampă.

Golgheterul Denis Drăguș a făcut 2-0 după o acțiune excelentă pe cont propriu, reușind totodată golul cu numărul 11 în acest sezon pentru Gaziantep.

În minutul 90, Beșiktaș a beneficiat de o lovitură de la 11 metri, însă Tosun a tras slab și nu l-a putut învinge nici din penalty pe un Niță aflat în mare formă.

Note
NoteFlashscore

Oaspeții înregistrează astfel cel de-al doilea eșec consecutiv și rămân pe locul 4, cu 46 de puncte.