Salt la conținutul principal

Nuri Şahin a devenit antrenorul echipei eliminate de Univ Craiova în play-off-ul Conference League

Nuri Şahin a semnat un contract pe o perioadă de 3 ani cu Istanbul Bașakșehir
Nuri Şahin a semnat un contract pe o perioadă de 3 ani cu Istanbul BașakșehirČTK / imago sportfotodienst / Seskimphoto

Nuri Şahin, fostul tehnician al formației Borussia Dortmund, este noul antrenor al echipei de fotbal Istanbul Başakşehir, eliminată recent de Universitatea Craiova din play-off-ul Conference League.

Nuri Şahin, care a semnat o înțelegere pe trei ani, îl înlocuieşte pe Cagdaş Atan, al cărui contract a fost reziliat pe cale amiabilă săptămâna trecută.

”Aceasta este o zi specială pentru mine. Există o atmosferă plăcută şi informală şi, în acelaşi timp, sunt încântat să mă aflu într-un mediu competitiv şi profesionist”, a declarat Şahin, în vârstă de 37 de ani.

Şahin a pregătit-o pe Dortmund, una din echipele la care a jucat, între iulie 2024 şi luna ianuarie a acestui an, când a fost demis din cauza rezultatelor slabe.

Başakşehir este pe locul 15, din 18 echipe, în campionatul Turciei, cu două puncte după trei meciuri.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal