După promovare, Moruțan spera ca Pisa să activeze clauza de transfer definitiv, în valoare de două milioane de euro. Potrivit jurnalistului italian Nicolo Schira, clubul italian a decis să nu-l transfere definitiv.
Moruțan revine la Ankaragucu, formație care a retrogradat în liga a 3-a din Turcia
”Pisa nu va activa opțiunea de cumpărare pentru Oliver Abildgaard (de la Como) și Olimpiu Moruțan (de la Ankaragucu)”, a scris Schira.
Astfel, Moruțan trebuie să revină la Ankaragucu, echipă care între timp a retrogradat în liga a treia din Turcia.
El poate evita să se pregătească alături de Ankaragucu doar dacă își găsește rapid un nou club.
Două retrogradări succesive pentru Ankaragucu
Moruțan are un litigiu câștigat cu Ankaragucu, iar clubul trebuie să-i achite restanțe salariale de 500.000 de euro.
Ultima oară când Moruțan a jucat pentru Ankaragucu a fost în aprilie 2024, când a suferit o accidentare gravă. La acel moment, clubul era în prima ligă. Între timp, a retrogradat două sezoane la rând.
Moruțan a fost împrumutat la Pisa în vara anului trecut, perioadă în care fotbalistul se afla încă în proces de recuperare. A revenit pe teren în februarie și a evoluat în 10 meciuri în Serie B, marcând un gol și oferind o pasă decisivă.