Salt la conținutul principal

Gică Hagi, egalat de Mauro Icardi după 24 de ani. ”Regele” deține încă recordul de goluri

Gică Hagi și Mauro Icardi
Gică Hagi și Mauro Icardi ČTK/ AP/ Sezer Murad/ ORHAN CICEK / ANADOLU / Anadolu via AFP / Profimedia

O bornă istorică a fost atinsă la Galatasaray sâmbătă seară, după victoria categorică obținută de echipa din Istanbul, scor 4-1, în deplasare cu Antalyaspor, în etapa a 16-a din Super Lig.

Atacantul argentinian Mauro Icardi (32 de ani) a intrat în istoria clubului, reușind să-l egaleze pe legendarul Gheorghe Hagi în topul marcatorilor străini ai echipei în campionat.

Icardi a fost introdus pe teren în minutul 67 și a marcat golul final al oaspeților în prelungirile partidei, ajungând astfel la 8 reușite în acest sezon din Turcia.

A fost, totodată, și golul cu numărul 59 în campionat pentru Mauro Icardi, performanță prin care l-a egalat pe Gică Hagi în clasamentul jucătorilor străini cu cele mai multe goluri marcate pentru Galatasaray în meciurile de campionat.

Recordul lui Hagi a rezistat nu mai puțin de 24 de ani la Galatasaray. 

Deși nu a câștigat trofee majore cu Galata la fel ca Hagi, Icardi și-a confirmat astfel statutul de atacant letal.

Hagi, tot primul

Gheorghe Hagi, care a evoluat la Galatasaray între anii 1996 și 2001, a adunat 192 de meciuri, 72 de goluri și 64 de assist-uri, ajutând echipa să câștige patru titluri, o Cupă, două Supercupe, plus celebra Cupă UEFA în anul 2000.

Icardi mai are de muncit pentru a deveni cel mai bun marcator străin al clubului în toate competițiile.

În prezent, argentinianul are 69 de reușite și mai are nevoie de 3 goluri pentru a-l depăși pe Hagi, care a marcat 72 de goluri în total în toate competițiile.

Fotbal