Clubul nou-promovat în SuperLig a oficializat joi încetarea colaborării, de comun acord, cu antrenorul în vârstă de 39 de ani. Decizia vine după primele șase etape, în urma cărora Corum a acumulat șapte puncte și ocupă locul 11.
Schimbarea îl privește direct pe internaționalul român de 20 de ani. Ugur Ucar a fost cel care și-a dorit transferul lui Borza și l-a titularizat în fiecare dintre cele șase etape disputate până acum. Fundașul a fost integralist în toate aceste partide.
”Ne-am despărțit de directorul nostru tehnic, Ugur Ucar, în urma unui acord de comun acord. Îi mulțumim lui Ugur Ucar pentru eforturile și contribuțiile sale aduse clubului nostru și îi urăm mult succes în carieră”, a transmis Corum FK.
Potrivit presei din Turcia, conducerea clubului negociază deja cu Abdullah Avci, antrenor care le-a mai pregătit, printre altele, pe Beșiktaș și Trabzonspor, dar și naționala Turciei.
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

