Hagi are șase jucători absenți pentru Supercupa României contra lui Sepsi

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Hagi are șase jucători absenți pentru Supercupa României contra lui Sepsi

Hagi are șase jucători absenți pentru Supercupa României contra lui Sepsi
Hagi are șase jucători absenți pentru Supercupa României contra lui SepsiProfimedia
Supercupa României, care va opune campioana Farul Constanța și câștigătoarea Cupei României, Sepsi OSK, se va disputa, sâmbătă, de la ora 20:00, pe Stadionul 'Ilie Oană' din Ploiești.

Antrenorul echipei de fotbal Farul Constanța, Gheorghe Hagi, a declarat, vineri, în conferința de presă de dinaintea Supercupei României cu Sepsi OSK Sfântul Gheorghe, că are șase jucători absenți, dar a subliniat că 'merge la luptă' cu ceilalți din lot care sunt la fel de valoroși.

"Supercupa, ca orice finală, se câștigă, nu se joacă. Vom vedea ce va fi, nu știu ce înseamnă avantaj și dezavantaj. Noi trebuie să găsim soluții, de asta suntem aici. Vom încerca să fim noi, să dominăm, pentru că avem o identitate și vrem să continuăm. Mergem la luptă cu cei pe care îi avem. Mie nu-mi place să mă plâng, chiar dacă la meciul acesta din păcate avem câțiva jucători accidentați. Sunt șase jucători care nu sunt cu noi. Ei au rămas acasă, nu sunt disponibili pentru Supercupă. E Larie, Băluță, Mateus, Benchaib, Carnat și așa mai departe. E greu, dar găsim soluții. Mai avem jucători valoroși, chiar dacă ne lipsesc atâția", a spus Hagi.

"Cunoaștem foarte bine adversarul. Deși și-au schimbat antrenorul, cei de la Sepsi sunt omogeni. Iar Liviu Ciobotariu este un antrenor cu experiență, cunoaște bine campionatul. Va fi un meci între două echipe care vor să joace fotbal și cred eu că va fi unul foarte bun. Mâine vreau să fim noi, să atacăm și să marcăm. Sepsi este o echipă bună, completă", a adăugat tehnicianul.

Gheorghe Hagi speră ca echipa sa să facă față unui ritm de joc accelerat în următoarea perioadă în care va avea meciuri din 3 în 3 zile.

"Urmează două luni și jumătate grele pentru noi, jucăm din 3 în 3 zile și sperăm să facem față. Suntem încrezători, obiectivul nostru e să ajungem să ne luptăm iar cu cele mai bune echipe din România, chiar dacă în plan administrativ și financiar nu suntem la nivelul lor. Însă vom încerca să lucrăm la fel de bine ca sezonul trecut, când am fost surpriza plăcută a campionatului. Călătoria va fi lungă și grea, trebuie să știm cum să reacționăm. Acum va fi mai greu decât sezonul trecut, suntem lideri și toată lumea va fi atentă la noi. Noi sperăm să continuăm pe aceeași linie, dar știu că va fi foarte greu", a explicat antrenorul.

Urmărește pe Flashscore Supercupa României: Farul Constanța - Sepsi OSK