Filipe Coelho, înainte de partida din Supercupă dintre Craiova și ”U”: ”Un meci dincolo de matematică”

Filipe Coelho
Filipe CoelhoRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Supercupa României, care reprezintă deschiderea oficială a noului sezon competițional intern, se va disputa între Universitatea Craiova şi Universitatea Cluj, duminică, 12 iulie, de la ora 20:30, pe Stadionul 'Ion Oblemenco' din Craiova.

Antrenorul portughez al echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că dincolo de matematică, formația sa trebuie să demonstreze pe teren că este favorită în fața Universității Cluj în Supercupa României.

”E un meci important care ne poate aduce încă un trofeu. Jucăm împotriva unui adversar dificil şi vom da tot ce avem mai bun pentru a câştiga. Trebuie să demonstrăm în teren că merităm să câştigăm acest trofeu. Dincolo de matematică, noi trebuie să demonstrăm pe teren că suntem favoriți. Este foarte important pentru că jucăm în fața propriilor suporteri, dar la fel de important este că jucăm împotriva unei echipe foarte puternice”, a afirmat el.

Schimbări anunțate

În primul unsprezece al campioanei României vor fi schimbări față de partida cu ML Vitebsk, din prima manşă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor.

”Vor fi schimbări față de meciul din Europa având în vedere că suntem la startul sezonului. Este foarte important să avem grijă de partea fizică a jucătorilor. Trebuie să luăm în considerare mai multe aspecte. Eu sunt foarte fericit cu tot grupul de jucători. De când am venit aici nu am simțit o presiune şi din punctul ăsta de vedere sunt în antrenor norocos. Am încredere în jucători şi simt că şi ei au încredere în mine. Ştim însă că în orice grup pot apărea momente dificile, important este cum le gestionăm. Dar asta ține mai mult de viitor, iar viitorul nostru este mâine şi nimic mai mult”, a spus antrenorul.

”De când s a deschis perioada de transferuri am încercat să găsim soluții şi fereastra este încă deschisă. Dar eu sunt foarte mulțumit de jucători pentru că ştiu cât de mult muncesc în fiecare zi la antrenamente. În continuarea avem o foame foarte mare de performanță şi în acest sezon nu putem promite că o vom şi obține, dar putem promite că vom lupta pentru asta”, a adăugat Filipe Coelho.

Supercupa României, care reprezintă deschiderea oficială a noului sezon competițional intern, se va disputa între Universitatea Craiova şi Universitatea Cluj, duminică, 12 iulie, de la ora 20:30, pe Stadionul 'Ion Oblemenco' din Craiova.