Salt la conținutul principal

Horațiu Moldovan, intervenții superbe în Serie B. Victorie la scor a echipei sale

Horațiu Moldovan la Atletico
Horațiu Moldovan la AtleticoČTK / imago sportfotodienst / Jonathan Moscrop/ Profimedia

Sassuolo a învins-o în deplasare pe Brescia, scor 5-2, în cadrul etapei a noua din Serie B.

Horațiu Moldovan a fost din nou titular în poarta ”verzilor” și a avut câteva intervenții salvatoare, ajutându-și echipa să obțină o nouă victorie.

El a fost fost totuși învins de două ori, de către Fogliata și Bjarnason.

Presa italiană l-a lăudat pentru evoluție, dar a punctat faptul că Sassuolo a primit gol în deplasare după foarte multă vreme.

”După golul primit cu Cittadella, preia prima minge din plasă tot în deplasare, întrerupând seria de meciuri fără gol primit în deplasare a lui Sassuolo, care dura de 290 de minute, inclusiv în Cupa Italiei, neputând face nimic la finalizarea precisă a lui Fogliata”, scriu ziariștii citați de digisport.

”Două intervenții superbe”  

După meciul cu șapte goluri în care a fost implicat, italienii i-au acordat lui Horațiu Moldovan nota 6 pentru evoluția avută. 

Mai mult, cei de la canalesassuolo au ținut să-l laude pe internaționalul român pentru paradele avute. 

”Moldovan afost atent la lovitura de cap din apropiere a lui Borrelli și nu-i permite lui Brescia să revină în joc cu două intervenții superbe în repriza a doua”.

Nu are nicio vină la golul doi”, au scris italienii. 

Horațiu Moldovan
Horațiu MoldovanFlashscore

A fost cea de-a treia partidă consecutivă din Serie B în care Moldovan a apărat buturile lui Sassuolo, după meciurile cu Cittadella și Spezia.

Prea scump pentru Serie B

Românul este cotat la două milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

Portarul a fost împrumutat în Serie B de Atletico timp de un sezon. Sassuolo a plătit 400.000 de euro pentru împrumutul lui Horațiu Moldovan și are opțiune de transfer definitiv.

Italienii trebuie să achite, însă, o sumă considerabilă dacă vor să-l păstreze pe Horațiu Moldovan și dincolo de startul următorului sezon.

Potrivit Fanatik, suma din clauza de cumpărare definitivă din contract este de 1,7 milioane de euro.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal