Fostul fotbalist al Rapidului va fi împrumutat până la finalul sezonului, clubul italian putând activa opțiunea de cumpărare definitivă în cazul în care va reuși să promoveze în Serie A.
”Rareș Andrei Ilie, mijlocaș ofensiv născut în 2003 și legitimat la Nice, este de astăzi la dispoziția antrenorului Fabio Caserta, după ce a ajuns la US Catanzaro 1929 sub formă de împrumut, cu opțiune de cumpărare.
”Crescut la Rapid București, Rareș a strâns 60 de apariții, 9 goluri și 12 pase decisive la echipa de seniori. De asemenea, a fost unul dintre starurile naționalelor de juniori ale României și a evoluat pentru reprezentativele U18, U19 și U21, la ultima acumulând 10 meciuri și 3 goluri.
”În ultimii doi ani, Nice l-a împrumutat la Maccabi Tel Aviv și Lausanne. În acest sezon, a început alături de formația franceză, bifând două meciuri în Ligue 1, împotriva lui Lyon și Montpellier.
”La Catanzaro, Rareș Ilie va purta tricoul cu numărul 8", au scris cei de la U.S. Catanzaro, pe site-ul oficial al clublui.