Altele

Coincidența stranie a unei echipe italiene care promovează la fiecare moarte a unui papă

Avellino a reușit să promoveze în Serie B
Avellino a reușit să promoveze în Serie BČTK / imago sportfotodienst / STUDIO FOTOGRAFICO BUZZI SRL
Clubul Avellino 1912 a obținut sâmbăta trecută, pe 19 aprilie, promovarea sa în Serie B, a doua ligă a fotbalului italian, cu doar două zile înainte de moartea Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani, o coincidență curioasă care s-a repetat cu echipa din regiunea Campania (sudul țării) de șase ori în istoria sa, începând din 1958.

Avellino nu numai că a ”înviat” la fiecare moarte a unui papă (sau demisie, cum a fost cazul lui Benedict al XVI-lea în 2013), dar de fiecare dată când un papă a decedat sau a renunțat a fost un an de promovare, cu toate că clubul din sudul țării a cunoscut şi alte succese în care nu au existat decese sau demisii papale: în anii 1949, 1973, 1995, 2003, 2007, 2010, 2011 şi 2019.

Șase coincidențe

Prima dată s-a întâmplat în 1958, când Papa Pius al XII-lea a murit şi echipa a promovat în Serie C. După doar cinci ani, la moartea lui Ioan al XXIII-lea, în 1963, Avellino şi-a semnat revenirea în Serie C, după ce retrogradase în 1962.

În 1978, anul în care au murit Paul al VI-lea şi Ioan Paul I, Avellino a obținut cel mai mare succes al său: singura sa promovare în Serie A.

A patra oară a fost odată cu moartea polonezului Karol Wojtyla, Papa Ioan Paul al II-lea, în 2005, an în care a promovat în Serie B.

În 2013, deşi niciun Papă nu a decedat, dar germanul Joseph Ratzinger şi-a prezentat demisia, Avellino a promovat în Serie B.

Ultima dată, cea mai recentă din istoria acestei curioase coincidențe, a fost sâmbăta trecută, când şi-a confirmat revenirea în Serie B cu doar două zile înainte moartea argentinianului Jorge Bergoglio, care semnase tricoul echipei cu doar câteva luni înainte.