În vârstă de 45 de ani, Mutu este liber de contract din aprilie 2024, după ce a demisionat de la CFR Cluj.
Fostul mare internațional român a anunțat recent că este în negocieri cu mai multe cluburi și că ar putea reveni pe banca tehnică în luna decembrie. Printre opțiunile sale se numără două echipe din liga secundă a Italiei, Serie B.
Mutu s-a arătat entuziasmat de perspectiva de a antrena în fotbalul italian, deși a recunoscut că pătrunderea în acest sistem este o provocare pentru tehnicienii străini.
Fostul internațional a subliniat dificultățile întâmpinate de antrenorii români în a se afirma în fotbalul italian, în special din cauza preferinței cluburilor pentru antrenori locali sau foști jucători italieni.
"Cum stau cu ofertele? Sunt discuții, aștept decembrie și o să iau o decizie. Nu pot să dau nume, mai ales că au antrenor, dar sunt echipe cu care discut. Sunt anumite lucruri pe care le aștept din străinătate, inclusiv din Italia. Nu în Serie A, ca să nu înțeleagă lumea greșit, ci în Serie B. Sunt două echipe din Serie B și vedem ce se întâmplă.
Normal că mi-ar plăcea. E foarte greu să intri în Italia. Crede-mă, au și ei antrenori buni. Foștilor lor jucători li se acordă șanse și au întâietate în fața străinilor. Nu e ușor, dar sper să reușesc să intru și eu pe piața din Italia.
Serie B e un super campionat. Sunt mulți antrenori români care ar merita și ei să antreneze, ca Iordănescu, Lucescu, Olăroiu, dar și ei întâmpină aceleași greutăți - faptul că e foarte greu să intri, să ți se acorde o șansă. Mai e și Cristi Chivu, care a fost acolo și așteaptă", a spus Adrian Mutu, pentru Fanatik.
Adrian Mutu se pregătește astfel să facă un nou pas în cariera de antrenor.
