După ce au aruncat pe apa sâmbetei un avantaj de două goluri în fața lui Juventus și au remizat 3-3 în etapa precedentă, Roma avea nevoie de o victorie aici pentru a-și relansa cursa spre calificarea în UEFA Champions League, iar vizita la o Genoa părea să le ofere o provocare accesibilă.
Totuși, atât ei cât și adversarii lor vor dori să uite o primă repriză mai mult decât plictistitoare.
Gazdele au fost ceva mai periculoase, însă șutul lui Junior Messias, apărat fără probleme de Mile Svilar între buturile Romei, a fost cea mai apropiată ocazie de a deschide scorul.
De cealaltă parte, Giallorossii nu au reușit să-l pună la încercare pe portarul Genoei, Justin Biljow, nici măcar o dată înainte de pauză, iar șutul lui Devyne Rensch, care a trecut mult pe lângă poartă, a fost cea mai bună încercare a lor.

După acele 45 de minute prudente, jocul nu putea decât să se îmbunătățească după pauză, iar spectatorii nu au fost dezamăgiți, pentru că s-au marcat două goluri în primele 15 minute ale reprizei secunde.
Genoa a început în forță după reluare și a obținut un penalty, după ce Mikael Ellertsson a fost faultat în careu de Lorenzo Pellegrini, iar Messias nu a greșit de la punctul cu var, înscriind al treilea gol al sezonului.
Avantajul a durat doar câteva minute, pentru că Evan Ndicka a trimis cu capul în plasă, la scurt timp după ce Gianluca Mancini văzuse cum marcatorul Genoei respinge de pe linia porții încercarea sa.
Rezerva Lorenzo Colombo a avut o execuție acrobatică, dar Svilar a reușit să o pareze, iar jocul a revenit la ritmul lent din prima repriză.
Totuși, Genoa a avut un plus, iar cu una dintre puținele ocazii create, Grifonii au reușit golul victoriei, după ce rezerva Vitinha a deviat în plasă centrarea joasă a lui Patrizio Masini.
În ciuda eforturilor depuse, Roma nu a găsit răspunsul și a pierdut, rămânând la doar un punct în fața celor de la Como, înaintea duelului cu echipa lui Cesc Fabregas de săptămâna viitoare.
Genoa, pe de altă parte, are acum un avans de șase puncte față de locurile retrogradabile din Serie A și, cu Hellas Verona pe care o întâlnește în etapa următoare, are toate motivele să spere că se va distanța și mai mult de zona periculoasă.
