Portarul obișnuit al friulanilor, Maduka Okoye, a suferit o accidentare serioasă la încheietură care îl va ține departe de gazon pentru aproximativ 3 luni.
El a fost supus recent unei intervenții chirurgicale.
”Îmi pare rău pentru Okoye. Este primul lui sezon ca titular obișnuit, iar până acum a avut niște prestații foarte bune. Accidentările fac parte din sport și mereu există acest risc. Îi avem pe Sava și Padelli pentru a-l înlocui și sunt optimist că o vor face în cel mai bun mod posibil", a spus antrenorul lui Udinese, Kosta Runjaic, înaintea jocului cu Monza.
Răzvan Sava a sosit pe Dacia Arena în luna august, când Udinese a acceptat să le plătească celor de la CFR Cluj 2,5 milioane de euro. Portarul naționalei U21 a fost folosit până acum într-o singură partidă oficială: 3-1 contra Salernitanei, în Cupa Italiei, meci în care a apărat și un penalty.
Udinese ocupă locul 10 în Serie A, cu 17 puncte acumulate în primele 14 etape, dar în ultimele cinci runde a bifat patru eșecuri și o remiză.