Altele

Prima înfrângere pentru Cristi Chivu la Parma. Ocazie mare semnată de Dennis Man

Dennis Man a fost aproape de a aduce egalarea pentru Parma în repriza secundă
Dennis Man a fost aproape de a aduce egalarea pentru Parma în repriza secundăGABRIELE MENIS / EPA / Profimedia
În cea mai recentă etapă din Serie A, Parma, echipă recent preluată de Cristi Chivu, a pierdut la limită pe terenul lui Udinese, scor 1-0.

Udinese - Parma 1-0

Parma rămâne aproape de zona roșie din Serie A, pe locul 17, cu 23 de puncte, și așteaptă rezultatul din partida Genoa - Empoli, partidă care este programată duminică, 2 martie.

Valentin Mihăilă (Parma) și Răzvan Sava (Udinese) nu au participat la acest meci, cei doi internaționali români fiind accidentați.

Aflat la cel de-al doilea meci pe bancă tehnică a cruciaților, Cristi Chivu cunoaște prima înfrângere după ce în duelul de debut a obținut cele 3 puncte în compania celor de la Bologna.

Pe Dacia Arena, partida a fost decisă în urma unui penalty transformat de atacantul francez Florian Thauvin (min 38), care a profitat în urma unui hands comis în careu de Balogh și l-a învins pe Suzuki din 11 metri, deși portarul japonez a ghicit colțul.

Dennis Man, integralist pentru oaspeți, a irosit o mare șansă de egalare în partea secundă. După ce a primit balonul într-o poziție favorabilă, extrema a fost refuzată de o intervenție bună a portarului Padelli.

Note
NoteFlashscore

Ulterior, Thauvin putea semna dubla și închide partida, însă VAR-ul a refuzat golul atacantului francez pe motiv de offside.

În minutele de final, Parma a trecut din nou pe lângă egalare: Almqvist l-a depășit în viteză pe Padelli și a trimis la țintă, însă un stoper din apărarea lui Udinese a respins de pe linia porții. În două rânduri, înlocuitorul lui Sava a continuat să facă minuni și a intervenit prompt la încercările semnate de Pellegrino.

Statistici
StatisticiOpta by Stats Perform

Trupa neamțului Runjaic obține așadar cea de-a treia victorie consecutivă în campionat și rămâne la mijlocul clasamentului în Serie A, cu 39 de puncte.