În vârstă de 29 de ani, Maignan a fost recrutat de AC Milan în 2021, de la formația franceză Lille OSC, fiind de atunci titular indiscutabil la gruparea "rossonera", pentru care a disputat până în prezent 130 de meciuri în toate competițiile. Actualul său contract cu clubul italian expiră la 30 iunie 2026.
În ultimele săptămâni, negocierile între reprezentanții goalkeeper-ul francez şi oficialii clubului milanez s-au intensificat, cele două părți punându-se în mare parte de acord în privința detaliilor noului acord, care îi va aduce şi o creştere salarială importantă lui Maignan, de la 3,2 la 5 milioane de euro pe sezon, fără prime incluse.
Conform publicației italiene, AC Milan şi Mike Maignan au decis să nu includă nicio clauză de reziliere în noul contract.