Depus la finalul anului trecut, proiectul a primit aprobarea după aproximativ nouă luni. Lucrările sunt programate să înceapă în 2027, iar stadionul trebuie finalizat până la EURO 2032, competiție pe care Italia o va organiza împreună cu Turcia.
Construirea unei arene proprii se numără printre principalele obiective ale familiei Friedkin, care a preluat clubul în vara anului 2020. Roma evoluează pe Olimpico din 1953, la fel ca rivala Lazio.
AS Roma: ”O etapă istorică și fundamentală”
Clubul a salutat aprobarea proiectului, pe care a descris-o drept ”o etapă istorică și fundamentală” în cei 99 de ani de existență.
”Această reușită răsplătește ani de muncă, de angajament și de colaborare, marcați de determinare, viziune și continuitate din partea familiei Friedkin, sub credința că viitorul lui AS Roma trebuie construit cu un proiect solid și ambițios.
Clubul dorește să împărtășească acest moment de referință cu toate instituțiile și cu toți acționarii care au contribuit și l-au făcut posibil.
AS Roma dorește să le mulțumească entităților Roma Capitale, UEFA EURO 2023 Commissioner, Lazio Region, cât și Ministerului Tineretului și Sportului, precum și tuturor entităților și autorităților publice, colaboratorilor și profesioniștilor care au sprijinit acest proiect cu expertiză și responsabilitate.
Mulțumiri speciale fanilor noștri, care au avut răbdare și au sprijinit acest proiect cu pasiune și încredere.
Începe o nouă etapă, cu țelul de a aduce pentru oraș și pentru AS Roma un stadion nou, sustenabil și demn de istoria și ambițiile noastre.
Proiectul nu trebuie văzut doar ca pe o nouă casă pentru clubul și suporterii noștri, dar și ca un instrument pentru orașul Roma, capabil să ofere noi oportunități, care să contribuie la regenerarea și dezvoltarea zonei în cauză, care să ofere beneficii de durată pentru comunitate și oraș”, a transmis AS Roma pe site-ul oficial al clubului.
Roma conduce clasamentul din Serie A
Anunțul vine într-un moment bun și pe plan sportiv pentru echipa pregătită de Gian Piero Gasperini. După cinci etape, Roma ocupă primul loc în Serie A, cu 13 puncte, la egalitate cu Inter, formația antrenată de Cristi Chivu.
Romanii au avantajul golaverajului, +11 față de +7. În cel mai recent meci de campionat, cele două echipe au remizat pe Olimpico, scor 2-2, după ce Inter a revenit de la 0-2.
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

