Lovitură reușită de Napoli. A prelungit contractul cu unul dintre cei mai importanți fotbaliști

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Lovitură reușită de Napoli. A prelungit contractul cu unul dintre cei mai importanți fotbaliști
Rrahmani & Kim Min-jae, ”stâlpii” lui Spalletti
Rrahmani & Kim Min-jae, ”stâlpii” lui SpallettiProfimedia
Nu s-a terminat încă actualul sezonul, că Napoli a și început pregătirile pentru noua ediție.

Clubul din sudul Italiei a semnat prelungirea contractului cu fundașul central Amir Rrahmani până în vara anului 2027, cu opțiunea pentru încă un an inclusă. 

Fotbalistul în vârstă de 29 de ani a fost unul dintre jucătorii de bază din apărarea lui Napoli în acest sezon, înregistrând 27 de prezențe în Serie A, în condițiile în care fundașul a fost accidentat trei luni în toamna acestui sezon înainte de pauza pentru Cupa Mondială din noiembrie. 

Internaționalul kosovar a marcat și două goluri pe parcursul anului, ridicându-și la șapte numărul de reușite de când s-a alăturat de la Hellas Verona în 2020. 

Contractul lui Rrahmani trebuia să expire la sfârșitul anului 2024, însă evoluțiile sale din acest sezon l-au recomandat pentru o nouă înțelegere.

Vestea prelungirii angajamentului lui Rrahmani a venit ca o ușurare pentru club având în vedere informațiile potrivit cărora colegul său din compartimentul central, Kim Min-jae, ar putea pleca în Premier League înainte de începutul sezonului viitor.

Istoric accidentări Rrahmani
Istoric accidentări RrahmaniFlashscore