Altele

Inter se încurcă din nou în campionat! Salernitana egalează cu un eurogol în finalul partidei

Salernitana și Inter au remizat în Serie A, scor 1-1
Salernitana și Inter au remizat în Serie A, scor 1-1Profimedia
Salernitana și Inter au remizat, 1-1, în cadrul rundei cu numărul 29 din Serie A.

Statistici Salernitana - Inter 1-1

Inter ratează o nouă șansă de a se desprinde în campionat și are în continuare emoții în ceea ce privește finalizarea sezonului pe un loc de Champions League.

Nerazzurrii au ajuns la cel de-al patrulea meci consecutiv în campionat fără victorie. După ultimele 5 etape, Inter are o victorie și egalul înregistrat vineri seara pe terenul lui Salernitana, echipă care se luptă să rămână în Serie A.

Elevii lui Inzaghi au început bine partida, iar în minutul 6 al partidei se aflau deja la conducere după reușita lui Gosens.

Statistica partidei
Statistica partideiOpta by Stats Perform

Următorul eveniment notabil care avea să schimbe și scorul de pe tabelă s-a produs abia în minutul 90 al întâlnirii, când în mod paradoxal, chiar un fost jucător al nerazzurrilor a fost cel care a marcat și nu i-a permis Interului să plece cu cele 3 puncte.

Antonio Candreva a înscris cu un șut superb de la mare distanță și a stabilit scorul final, 1-1. După partidă, Candreva a recunoscut că nu a intenționat să tragă la poartă, ci să centreze către coechipierii săi din careu. ”Uneori ai nevoie și de un pic de noroc”, a spus fostul jucător al lui Inter.