În așteptarea prezentării oficiale a lui Cristian Chivu pe banca tehnică, Inter a realizat încă un transfer. După ce l-a prezentat pe Petar Sucic, interiștii au anunțat oficial și mutarea lui Luis Henrique.
Brazilianul, în vârstă de 23 de ani, a avut un sezon bun la Marseille, contribuind la 14 goluri în 33 de partide (7 goluri și 7 pase decisive).
"A fost unul dintre cei mai rapizi jucători din Ligue 1, cu o viteză maximă de sprint înregistrată la 36,98 km/h în sezonul trecut. Este o extremă tehnică și rapidă, un dribbler abil, capabil să ocupe mai multe poziții, mai ofensive sau cu efort defensiv, atât pe stânga, cât și pe dreapta", se arată în descrierea oficială a brazilianului.
Luis Henrique a devenit al 36-lea brazilian din istoria lui Inter.