Altele

”Fractură. Va fi operat!” Cât va lipsi jucătorul român din Serie A. Anunțul clubului

Răzvan Sava a ajuns la Udinese în august 2024
Răzvan Sava a ajuns la Udinese în august 2024IPA Sport/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Răzvan Sava (22 de ani), care a fost titular la ultimele partide din Serie A pentru Udinese, s-a accidentat și va fi indisponibil aproximativ două luni.

În ultimele luni, Sava a avut ocazia să își arate valoarea în urma accidentării lui Okoye, devenind astfel titular la Udinese. Performanțele sale au fost remarcate, însă românul a avut parte de un ghinion uriaș.

Răzvan Sava, indisponibil pentru Udinese

”Udinese Calcio anunță că Răzvan Sava a suferit o fractură la degetul mic al mâinii drepte. Fotbalistul va fi operat sâmbătă la clinica Villa Stuart din Roma”, au transmis reprezentanții clubului, care spun totodată că portarul român va fi indisponibil pentru următoarele două luni.

Este de menționat faptul că și nigerianul Maduka Okoye este în continuare accidentat.

Răzvan Sava este cotat la două milioane de euro, potrivit Transfermarkt. În 13 partide pentru Udinese în toate competițiile, goalkeeperul a încasat 17 goluri și a menținut poarta intactă în 4 meciuri.

Este titular indiscutabil în poarta naționalei U21 a României și a fost convocat și la prima echipă a țării, însă nu a apucat să debuteze. Portarul va lipsi așadar de la primele meciuri din preliminariile pentru CM 2026, confruntările cu Bosnia și Herțegovina și San Marino, programate la sfârșitul lunii martie.

În august 2024, Udinese a plătit celor de la CFR Cluj suma de 2,5 milioane de euro pentru serviciile portarului care a semnat cu gruparea din Peninsulă până în 2029.

În următoarea etapă de campionat, programată sâmbătă, 1 martie, Udinese primește vizita celor de la Parma, echipa lui Cristi Chivu, Dennis Man și Valentin Mihăilă.