În acest interviu exclusiv acordat Flashscore, fostul fundaș italian Andrea Ranocchia vorbește deschis despre cariera sa și prezintă Athletics Mind, o platformă pe care a fondat-o pentru a le oferi sportivilor sprijin psihologic și nutrițional esențial. De la spargerea tabuului privind sănătatea mintală în sport până la experiențele personale legate de presiunea din Italia și Anglia, Ranocchia oferă perspective valoroase asupra vieții unui fotbalist dincolo de teren.
Cum a luat naștere ideea Athletics Mind?
„Athletics Mind s-a născut dintr-o idee bazată pe experiența mea directă de pe teren. Din copilărie și până când am devenit fotbalist profesionist, am trecut prin multe etape diferite. Din păcate, am descoperit prea târziu domeniul sprijinului psihologic în sport, în jurul vârstei de 29-30 de ani. Dacă aș fi știut mai devreme despre acest lucru, probabil că aș fi abordat diferit multe situații.
„În funcție de vârstă, apar obstacole diferite, iar fără ajutorul potrivit este mult mai dificil să le gestionezi. Pentru mine, lucrurile au mers bine datorită tenacității, însă majoritatea copiilor se pierd pe drum.”
În lumea fotbalului, narațiunea dominantă este întotdeauna cea a fotbalistului văzut ca un erou, care nu recunoaște niciodată eșecurile sau înfrângerile. Cum spargi zidul tăcerii din jurul sănătății mintale a unui sportiv?
„Din fericire, în ultimii ani, mulți sportivi de top au început să vorbească deschis și să ceară ajutor. Dincolo de sănătatea mintală, este esențial să înțelegem că, așa cum te bazezi pe antrenori pentru aspectele tehnice, tactice și fizice, trebuie să apelezi și la un psiholog pentru a avea grijă de partea mentală.
„Din păcate, ideea nu este încă bine consolidată și este profund greșit să crezi că mergi la psiholog doar atunci când nu te simți bine. De fapt, apelezi la el pentru a trece peste momentele din viață în care nu ai instrumentele necesare să te descurci singur.”
În cadrul Athletics Mind te ocupi și de nutriție. Care este abordarea ta din acest punct de vedere?
„Avem specialiști atât în domeniul nutrițional, cât și în cel psihologic. În funcție de nevoile specifice, de sportul practicat și de vârstă, este creat un program nutrițional prestabilit. Alimentația corectă în funcție de sportul practicat este fundamentală și trebuie să meargă mână în mână cu aspectul psihologic și cu activitatea de pe teren.”
Prin podcastul tău, „Frog Talks”, le-ai permis colegilor să vorbească liber, abordând o perspectivă mai psihologică, ce zgârie imaginea obișnuită, mereu lustruită, a fotbalistului. Cum a fost experiența de a-i lăsa pe foștii tăi colegi să-și spună poveștile?
„A fost o experiență frumoasă. Având privilegiul de a interacționa zilnic cu fotbaliști de top, am încercat să scot la iveală acele aspecte care le scapă adesea jurnaliștilor, tocmai din cauza zidului care separă presa de sportivi. Parcursul de dezvoltare este același pentru toată lumea: chiar și cei care au devenit campioni au trebuit să treacă prin momente de criză și dificultăți majore.
„Au fost buni și au ajuns la nivel profesionist, dar faptul că își pot povesti parcursul, cu toate obstacolele pe care le-au depășit, este fundamental pentru a le permite tinerilor să se apropie de aceste realități știind că provocările sunt aceleași pentru toți.”
Ca fotbalist, ai trecut prin momente dificile. Îți vine în minte acel episod din cantonament, când Spalletti te-a apărat de insultele unui fan. Cât de important este să ai un antrenor care vede omul înaintea sportivului?
„Contează foarte mult, iar în acest moment istoric înseamnă totul. Antrenorul este, de fapt, primul psiholog al echipei. Evident, trebuie să știe să se înconjoare de un staff competent, însă lui îi revine sarcina de a înțelege cum să interacționeze cu atât de multe mentalități și culturi diferite.
„Antrenorii mari au un avantaj tocmai pentru că pot înțelege omul din spatele fotbalistului. Din exterior, poate părea că cei care joacă fotbal nu au probleme, însă, în realitate, te confrunți cu dificultăți în fiecare etapă a carierei, de la vârsta de șase ani și până după retragere.”
Într-un interviu mai vechi, ți-ai descris experiența la Hull City, în Anglia, drept un moment de „detoxifiere”. Ce este diferit la cultura engleză și îi permite unui fotbalist să respire și să trăiască fără presiunea apăsătoare existentă în Italia?
„Gestionarea presiunii se schimbă complet. Acolo, fotbalul este trăit intens la nivel sportiv, însă, după încheierea meciului, nu există aceeași exacerbare din partea presei sau a fanilor. În Italia suntem extrem de pasionali, dar uneori exagerăm și ajungem să ne comportăm greșit față de sport.
„Experiența aceea m-a reîncărcat, deoarece mi-a permis să mă regăsesc și să găsesc echilibrul potrivit pentru a trăi fotbalul, care devenise complicat în Italia.”
În acea perioadă ai decis să ceri ajutor din afara clubului?
„Adevărata mea șansă a fost la Inter, când clubul ne-a pus la dispoziție un psiholog. Am decis să încerc și m-am simțit imediat foarte confortabil. Sfatul pe care îl dau mereu sportivilor este să încerce: în cel mai rău caz, nu se întâmplă nimic, dar în cel mai bun caz, acest lucru te ajută enorm, îmbunătățindu-ți calitatea vieții și, implicit, performanțele sportive.”
Un moment foarte delicat pentru mulți sportivi este acela în care reflectoarele se sting. Ai decis să te retragi relativ tânăr, spunând că nu mai aveai motivație. Cum ai abordat această tranziție, care este adesea un tabu în fotbal?
„În cazul meu, a fost o decizie personală și conștientă, așa că mi-a fost mai ușor să o accept. Cei care sunt obligați să se oprească din cauza problemelor fizice sau a altor motive întâmpină mult mai multe dificultăți. Este greu să te obișnuiești din nou cu o viață normală după ce ai trăit cu aceeași rutină exactă de la vârsta de cinci ani. Tocmai de aceea, este esențial să ai sprijin în acea etapă, pentru a nu risca să ajungi într-o spirală negativă din care este complicat să ieși.”
Ai făcut o alegere oarecum contrară tendinței, hotărând să te întorci să locuiești în Assisi, departe de luminile orașului. Cum ai trăit această experiență?
„Pentru mine, a fost ceva normal; era un plan pe care îl aveam de ani de zile. Intenția mea a fost mereu să mă întorc să locuiesc în Assisi și să-mi cresc copiii în locurile în care am crescut. Fiind foarte atașat de rădăcinile mele și de prietenii din copilărie, a fost o alegere absolut firească.”
Extinzând discuția, în timpul carierei i-ai avut atât pe Mancini, cât și pe Ranieri. Acum, când au în mâini această echipă națională aflată într-o perioadă de renaștere, după dificultatea de a fi ratat trei Cupe Mondiale, ce crezi că pot face pentru Italia?
„Sunt antrenori cu multă experiență, chiar dacă Ranieri nu mai antrenează. Gestionarea echipei naționale este întotdeauna o sarcină dificilă, deoarece ai puțin timp la dispoziție pentru a lucra cu jucătorii, iar multe depind de momentul specific al sezonului în care aceștia sosesc.
„Mancini a arătat că poate face o treabă excelentă, iar ultimele meciuri au fost în progres, ceea ce reprezintă un semn bun. Totuși, dacă vrem să revenim la nivelul Franței, Angliei, Spaniei și Portugaliei, vor fi necesari ani de muncă pentru a reconstrui o bază solidă de talente.”
Ca fost jucător al lui Inter, vezi vreo rivală capabilă să se lupte cu Inter pentru titlul din Serie A în acest an?
„Pe hârtie, aș spune că nu, iar din punct de vedere istoric, în ultimii ani nu au existat rivale adevărate. Evident, în fotbal nimic nu este sigur și pot apărea multe situații imprevizibile. În acest moment, însă, nu văd echipe capabile să ajungă în ultima etapă luptându-se cu Inter pentru Scudetto.”
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.
